Dacă închid ochii, îl pot vedea aievea pe minunatul meu profesor de geografie din şcoala generală aşezând tacticos pe perete, la începutul fiecărei ore, o hartă a lumii prafuită şi vai de capul ei. Cu harul lui de dascăl fara pereche, ne-a deschis tuturor ochii asupra minunilor lumii. Eram cea mai tare clasă din şcoală la ”ţări, oraşe, ape, munţi. animale şi total”. Pe vremea aceea, nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce, în toate hărţile, Europa era în centru. Vizual ne poziţionam vestul şi estul raportat la Ea (nu la Greenwich ne gândeam noi atunci). Toate drumurile mentale plecau de aici, toate piesele de puzzle se aranjau in jurul ei. Ea era dată, restul era relativ.
De ceva vreme încoace, cadrul acesta, solid fixat în mintea noastră, e pus la încercare, ori de continuarea amplificată a crizei începute în 2008 ori de predicţiile referitoare la mondializarea care ne-a înghiţit şi care ne va lăsa în urmă, transformându-ne într-o periferie. Cert educată şi interesantă, dar, totuşi, periferie.
Să nu ne ascundem după deget. Europa merge prost. Impresionant de prost, pe alocuri! Sunt destule motive serioase pentru a intra în panică. În astfel de momente, găsesc că e sănătos pentru orice ins sau colectivitate să se privească fără perdea şi să desluşească paşii care l-au împins în acel punct. E condiţia elementară pentru a putea să-ţi desenezi viitorul.
Sunt cel puţin trei motive mari şi late din pricina cărora ne aflăm aici. Ele sunt în acelaşi timp tema de casă pentru generaţia mea.
Primul dintre ele ţine de modul în care ne-am construit locuinţa europeană comună şi de felul cum am îngrijit-o. Criza ne-a dezbrăcat de orice iluzie, ne-a anulat marjele de manevră obişnuite şi ne obilgă să privim adevărul în faţă. Ce vedem ? Avem de-a face cu trei Europe, în zona Euro (plus o a patra a ţărilor proaspăt intrate în UE, aspirante, mai devreme sau ma
