Jucătorul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, marţi, cu scorul de 6-7 (5), 7-6 (6), 6-4, 6-3, pe sportivul ceh Tomas Berdych, locul 7 ATP, în sferturile de finală ale Australian Open, şi îl va întâlni pentru a 27-a oară în carieră pe elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP.
Nadal a cedat în meciul cu Berdych primul set la această ediţie a Grand Slam-ului australian. Spaniolul a revenit după ce a fost condus cu 1-0 la seturi şi după ce jucătorul din Cehia a irosit o minge de 2-0 în tie-break-ul setului al doilea. Partida a durat patru ore şi 16 minute.
Al doilea jucător al lumii, conform ierarhiei ATP, îl va întâlni în penultimul act al turneului de la Melbourne Park pe principalul său rival său din ultimii ani, într-un duel care a început în circuitul profesionist în 2004. De atunci, cei doi au jucat de 26 de ori unul împotriva celuilalt, iar scorul întâlnirilor directe este de 17-9 în favoarea lui Nadal.
Ultima întâlnire dintre cei doi s-a consumat la finalul anului trecut, la Turneul Campionilor, când Federer s-a impus clar într-o partidă din faza grupelor, cu scorul 6-3, 6-0, înainte ca elveţianul să câştige trofeul. Însă celelate trei meciuri din 2011 l-au avut învingător pe Nadal, cea mai "dureroasă" înfrângere pentru tenismenul eleveţian fiind cea din finala turneului de la Romand Garros, pierdută cu scorul de 5-7, 6-7 (3), 7-5, 1-6.
Federer, cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a noua oară consecutiv în semifinale la Australian Open, după ce a trecut, tot marţi, de argentinianul Juan Martin Del Potro, cap de serie numărul 11, în trei seturi, scor 6-4, 6-3, 6-2, în meciul 1000 la profesionişti. Fostul lider ATP nu a pierdut niciun set la această ediţie a Australian Open, fiind singurul tenismen în această situaţie de pe tabloul principal de simplu masculin.
Elveţianul, care va împlini 31 de ani în acest an, v