Cotroceni, ieri seară, numirea lui Diaconescu. Prin ieşirea lui Baconschi, ceva s-a gripat în strategia alegerilor viitoare, diaspora a rămas pe mâna ineptului Brânză. De aici furia preşedintelui. Şi tremuratul. Pretextul e România.
Acelaşi tremurat îl avea Ceauşescu la balcon, în ultima zi. Aceeaşi indignare. Aceeaşi nelinişte singulară pentru soarta ţării căzută pradă agenturilor. Nici Ceaşuşescu nu concepea România fără el. El era ţara, ceilalţi eram din altă dimensiune. România era o entitate abstractă, românii mişunau aiurea prin ea, încurcau locul, statisticile. Mulţimea începuse să tremure, vibraţia mulţimii era înspăimântătoare. Şi-i producea un tremurat îngrozitor. De după perdelele balconului, îl aşteptau cepex-ul, elicopterul, neantul...
Ingraţi, sărăciţi, umiliţi, stupizii care încurcă azi statisticile şi relansarea se scutură din nou de mesianism, deşi Messia-jucător şi frate-su contează veşnic pe cele cinci milioane de alegători.
Nervosul spici al preşedintelui Băsescu exprimă neputinţa, tremuratul – ameninţarea. Mulţimea spulberă imaginea unei Românii salvate, aduse pe linia de plutire, cu marinarii înecaţi. Vaporul contează, românii îl scot din minţi.
Cotroceni, ieri seară, numirea lui Diaconescu. Prin ieşirea lui Baconschi, ceva s-a gripat în strategia alegerilor viitoare, diaspora a rămas pe mâna ineptului Brânză. De aici furia preşedintelui. Şi tremuratul. Pretextul e România.
Acelaşi tremurat îl avea Ceauşescu la balcon, în ultima zi. Aceeaşi indignare. Aceeaşi nelinişte singulară pentru soarta ţării căzută pradă agenturilor. Nici Ceaşuşescu nu concepea România fără el. El era ţara, ceilalţi eram din altă dimensiune. România era o entitate abstractă, românii mişunau aiurea prin ea, încurcau locul, statisticile. Mulţimea începuse să tremure, vibraţia mulţimii era înspăimântătoare. Şi-i produ
