Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a inrautatit prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an de la 1,1% la 0,8%, ca urmare a incetinirii economice din zona euro, si a avertizat ca doua din cele 29 de tari monitorizate, Ungaria si Slovenia, vor inregistra contractie economica. In precedentul raport privind perspectivele tarilor in care opereaza BERD, din octombrie, banca a inrautatit puternic estimarea de crestere economica a Romaniei, de la 3,8% la 1,1%. "Pana recent, economia Romaniei se afla pe drumul de a inregistra o crestere economica robusta in acest an, dupa o recuperare modesta anul trecut. Incetinirea economica din zona euro are deja un impact semnificativ de atenuare asupra exporturilor Romaniei, iar o continuare a inrautatirii este probabila in lunile urmatoare", se arata in raportul BERD. Criza din Grecia afecteaza economia romaneasca mai ales pe canalul bancar, in timp ce sprijinul continuu din partea FMI ofera o protectie importanta. Pentru regiunea in care opereaza, incluzand state din Asia Centrala, BERD se asteapta la un avans economic de 3,1% in acest an, usor mai redus fata de prognoza anterioara de 3,2% si bazat pe presupunerea ca nu va avea loc o agravare puternica a crizei din zona euro. Incetinirea economica din tarile in care activeaza BERD se datoreaza in mare parte cresterii economice semnificativ mai slabe in Europa de Sud-Est, expusa in mod deosebit la problemele din zona euro. Mai multe tari din regiune vor intra in recesiune in acest an, estimeaza analistii bancii. Cresterea economica incetineste si in Europa de Est si Caucaz, in timp ce Rusia si Comunitatea Statelor Independente, mai putin integrate cu Europa de Vest, vor continua probabil sa inregistreze rate de crestere "respectabile", presupunand ca preturile la materii prime se mentin ridicate. Pentru Europa de Sud-Est, din care face parte si Roma