Parte dintre noii directori executivi de bănci vor sări peste anualul pelerinaj al bancherilor din toată lumea la Davos, Elveția, pe măsură ce alte probleme mai spinoase, în special criza datoriilor suverane și nevoile acute de refinanțare, îi țin ocupați.
Printre absenții cei mai importanți la reuniunea Forumului Economic Mondial din stațiunea elvețiană Davos de anul acesta se numără și Jean-Laurent Bonnafé, noul director executiv al BNP Paribas. Banca va fi reprezentată doar de către președintele acesteia, Baudouin Prot, anunță publicația financiară „Financial Times”.
Tot printre absenți se numără și Federico Ghizzoni, directorul executiv al UniCredit, cea mai mare bancă italiană din punct de vedere al activelor deținute. Ghizzoni se confruntă cu nevoia de a strânge 7,5 miliarde de euro în capital nou pentru a satisface noile reglementări ale sistemului bancar. Niciun reprezentant al UniCredit nu va fi prezent la Davos, anul acesta. Aceeași situație este și în cazul celei mai mari bănci britanice, Lloyds, și al directorului său executiv, António Horta-Osório.
Criza-i alungă pe directorii executivi
După un an de schimbări majore la vârful multor bănci importante, noua generație de directori executivi pare reticentă în a discuta problemele presante ale sistemului financiar mondial într-o stațiune de ski. Totodată, este probabil ca noii lideri ai sistemului bancar să țină cont și de relațiile publice, având în vedere nivelul de examinare la care sunt supuși, de la salarii la bilanțul băncilor pe care le conduc.
Chiar și printre acei noi sau viitori directori executivi care se îndreaptă către Davos pentru a asista la deschiderea forumului de marți, mulți vor sta în umbră. Această listă include pe Sergio Ermotti din partea UBS, Anshu Jain din partea Deutsche Bank și Enrico Cucchiani din partea Intesa SanPaolo.