Cooperarea dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi Căpitănia de Poliţie a Judeţului Hajdu Bihar în anul 2011 a fost una excelentă, după cum apreciază şefii celor două instituţii, instituţii care au în total 19 activităţi comune din care 14 acţiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice a Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar. "Avem scopuri şi deziderate comune pentru comunităţile deservite", a explicat pentru BIHOREANUL şeful Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul şef Adrian Bucur.
Potrivit unui bilanţ comun a celor două instituţii, în anul care a trecut poliţiştii din Bihor şi Hajdu Bihar au avut mai multe întâlniri operative la punctele de trecere ale frontierei, în Borş şi Salonta, dar şi acţiuni în oglindă, schimb de patrule mixte româno-maghiare pentru perioada sărbătorilor de iarnă, Paştelui, a Rusaliilor şi a sezonului estival.
La acţiunile în oglindă au fost implicaţi permanent peste 80 de poliţişti bihoreni şi 200 de poliţişti maghiari. "În timpul acţiunii din iunie anul trecut, de pildă, s-au aplicat în judeţul Bihor 635 de sancţiuni, 675 de sancţiuni de partea maghiară, şi au fost constatate 98 de infracţiuni", susţine şeful Poliţiei Bihor, precizând că în timpul patrulărilor nu s-au constatat accidente rutiere grave în Euroregiune.
Tot în luna iunie anul trecut, a avut loc o întâlnire operativă de analiză a unui caz complex de evaziune fiscală la Debreţin. "Procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, sprijinit de colegii maghiari, a efectuat audieri la sediul Parchetului din Debreţin într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 500.000 lei", a arătat comisarul şef Adrian Bucur.
În sezonul estival, patrulele comune româno-ungare au fost prezente în zona platoului turistic Padiş şi Valea Aleului, zonă frecventată de turişti maghiari. Patrulele au fost impli