• Jurnalul Naţional: Ce spuneţi despre atitudinea PDL, a premierului, a preşedintelui faţă de consecvenţa oamenilor de a protesta?
Lucia Hossu-Longin: Eu cred că oamenii şi-au dat seama că acest cuvânt-cheie, „reformă”, a fost batjocorit de actuala putere. Deoarece reformă nu poate înseamna numai ciuntire, reforma nu poate fi realizată numai pe seama păturilor sociale aflate într-o stare precară. Eu cred în radicalismul acestor manifestări şi că, datorită lor, ceva se va modifica în ţara asta. Zona asta liberă de neocomunismul portocaliu, cum a fost ea numită, este, după părerea mea, o zonă a lucidităţii politice, oamenii aceia ştiu ce să ceară. În fiecare zi ne uimesc cu prezenţa lor în actualitatea politică, ştiu ce să pretindă puterii. Ei au o tenacitate extraordinară, dar şi o stare de dezgust naţional vizavi de aroganţa şi de paranoia celor de la putere. Oamenii au văzut cum se comportă supuşii lui Băsescu în Parlament, ca şi cum opoziţia ar fi incriminată şi nu puterea. Adevărul rostit de ei nu poate fi decât violent.
• Ce i-aţi recomanda opoziţiei. Este bine să părăsească Parlamentul?
Cred că da. Am aşteptat cu sufletul la gură şedinţa Parlamentului de luni. În naivitatea noastră, am crezut că se va întâmpla ceva. Nu s-a întâmplat nimic în Parlament. Doar în Piaţă se întâmplă ceva important. Le-am auzit discursurile arogante şi lipsă totală a simţului realităţii, motiv pentru care nu văd nici o soluţie logică decât cea a părăsirii Parlamentului. Pentru că acolo se vorbesc două limbi diferite. Sunt două tabere care-şi spun punctele de vedere. Opoziţia care face apel la onoare şi la responsabilitate, dar nu o aude nimeni sau atunci când se face auzită este respinsă cu aroganţă agresivă. Ceea ce caracterizează tabăra puterii, indiferent unde s-ar afla, este minciuna agresivă. Ne repetă tot timpul că asta este reforma... @N_