În cadrul şedinţei de fond funciar organizate ieri la sediul Prefecturii Constanţa s-a stabilit ca proprietari de terenuri din 11 localităţi să primească despăgubiri
La sediul Prefecturii Constanţa a avut loc ieri o nouă şedinţă de fond funciar. În cadrul întrunirii au fost aprobate despăgubiri sau puneri în posesie pentru proprietarii de terenuri din Amzacea, Băneasa, Bărăganu, Castelu, Cobadin, Dobromir, Grădina, Independenţa, Mircea Vodă, Poarta Albă, Săcele şi Valu lui Traian. Săptămâna viitoare, la ora 11.00, Comisia Judeţeană de Fond Funciar se va reuni din nou, pentru a vota noi despăgubiri. „Aşa cum am promis, şedinţele de fond funciar se vor organiza săptămânal, în vederea urgentării despăgubirilor. Ne ţinem de treabă până finalizăm toate dosarele!", a declarat prefectul Constanţei, Claudiu Palaz. Dacă se va constata că primarii din judeţ comunică preferenţial aceste dosare, ceea ce potrivit prefectului ar fi exclus, la sesizarea cetăţenilor, şefii autorităţilor locale vor fi traşi la răspundere. „Dacă primesc reclamaţii de la cetăţeni, am posibilitatea să aplic sancţiuni primăriilor", a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu. În cadrul şedinţei de fond funciar organizate ieri la sediul Prefecturii Constanţa s-a stabilit ca proprietari de terenuri din 11 localităţi să primească despăgubiri
La sediul Prefecturii Constanţa a avut loc ieri o nouă şedinţă de fond funciar. În cadrul întrunirii au fost aprobate despăgubiri sau puneri în posesie pentru proprietarii de terenuri din Amzacea, Băneasa, Bărăganu, Castelu, Cobadin, Dobromir, Grădina, Independenţa, Mircea Vodă, Poarta Albă, Săcele şi Valu lui Traian. Săptămâna viitoare, la ora 11.00, Comisia Judeţeană de Fond Funciar se va reuni din nou, pentru a vota noi despăgubiri. „Aşa cum am promis, şedinţele de fond funciar se vor organiza săptămânal, în vederea urgentării despăgubirilor. Ne ţin