Afirmaţia preşedintelui CJ a venit pe fondul discuţiilor legate de susţinerea financiară a clubului de fotbal Unirea Alba Iulia.
Sprijinul financiar din partea Consiliului Judeţean pentru echipa de fotbal FC Unirea Alba Iulia pare să fie de domeniul trecutului. Preşedintele Ion Dumitrel spune că instituţia pe care o conduce nu va mai sponsoriza cu niciun leu activitatea fotbalistică.
„La FC Unirea nu am mai dat niciun ban din 2009 încoace deoarece nevoile erau mari, iar rezultatele mici. În plus, am fost şi eu la câteva meciuri şi erau în tribună mai puţin spectatori decât la Fărău spre exemplu”, a spus Dumitrel.
Când a venit vorba de performanţa echipei de fotbal din Alba Iulia, Ion Dumitrel a spus că nevoile erau mari, iar rezultatele mici. „În plus, am fost şi eu la câteva meciuri şi erau în tribună mai puţin spectatori decât la Fărău spre exemplu”, a spus Dumitrel.
Activitatea sportivă a clubului Unirea a fost susţinută financiar de CJ Alba până în urmă cu doi ani. În intervalul 2006 – 2009 consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 3,5 milioane de lei către echipa locală de fotbal.
Clubul FC Unirea a fost susţinut masiv, cu sume de ordinul milioanelor de lei, în ultimii ani, de la bugetul local şi cel judeţean. Circuitul banilor publici este verificat acum de DNA Alba Iulia. Atât Primăria Alba Iulia, cât şi Consiliul judeţean s-au constituit părţi civile în dosarul procurorilor anticorupţie, pentru recuperarea unui eventual prejudiciu.