„INFRINGEMENT" este un barbarism cu potenţial, ajunge să-l scrâşnească dintre măsele Theodor Stolojan şi îngheaţă măduva-n oasele populaţiei. Oamenii îşi amintesc imediat că tot cu aşa ceva i-a ameninţat şi Victor Ponta, dar pe el, normal, nu-l poţi lua în serios. Mai văd ei la ştiri că peste 100.000 de unguri au manifestat sâmbătă la Budapesta cu lozincile: „Noi iubim ţara noastră! Noi îl iubim pe Viktor Orban!" şi „Nu Uniunii Europene!", totul roşu-alb-verde, cu imnuri de la 1848 şi cu lumânări cât bâtele de baseball, mamăăă! Gata! - pricep românaşii, că nu-s proşti, păi, cum să nu iasă bieţii maghiari în stradă, când nu una, ci trei proceduri de INFRINGEMENT au fost lansate de UE împotriva Ungariei? Cine ştie ce ne aşteaptă şi pe noi! - se căinează lumea telespectatoare, imaginându-şi grozăvii.
INFRINGEMENT. Cool! Super tare! Au avut dreptate cei care, înainte de a-l înţelege, au introdus acest anglicism în mass media de la noi. Unde eşti, Ipingescule, cu „sufragiul" tău?
Articolul îşi propune să lămurească chestiunea sancţiunilor europene. Cât de crunt loveşte mânia Bruxelles-ului? Ce se întâmplă cu statul membru al UE care devine ţinta acestei mânii? Care este adevărul despre Ungaria, din acest punct de vedere? Dar nouă, românilor, cât de tare trebuie să ne fie frică de „procedurile de INFRINGEMENT"?
„Infringement" se traduce prin „încălcare", deci este vorba de proceduri împotriva statelor membre care încalcă normele de drept comunitar. Lansarea unei asemenea proceduri înseamnă trimiterea unei scrisori statului membru vizat, prin care acesta este atenţionat asupra încălcării constatate şi, în acelaşi timp, este somat să acţioneze pentru revenirea la normele de drept comunitar, fixându-se pentru aceasta un termen, care de obicei este de două luni. Dacă statul vizat persistă în greşeală şi după termenul-limită anunţat, se poate ajunge la Cu
