Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toader: Discursul preşedintelui a fost preliminar, cele mai importante date urmează să le detalieze

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 ianuarie 2012 · ·

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că mesajul preşedintelui Traian Băsescu se înscrie "în nota normală", chiar cu recunoaşterea unor gafe pe care şeful statului le face mai rar şi că discursul a fost o radiografie a situaţiei României pe timp de criză.

"A fost un discurs preliminar şi cele mai importante date urmează să le detalieze. A fost o radiografie a situaţiei României pe timp de criză. Preşedintele a spus că va duce vaporul până la capăt. Este în nota normală a lui, chiar cu recunoaşterea unor gafe pe care le face mai rar", a apreciat Mircea Toader.

Întrebat dacă acest mesaj va debloca situaţia privind protestele, Toader a spus că speră ca toţi să înţeleagă că trebuie să se aşeze la masa dialogului.

"Nu ştiu, sper că toţi cei care sunt responsabili şi cetăţenii urmează să se aşeze la masa dialogului", a adăugat Toader.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că şi-a creat impresia că pentru o parte din români s-a creat o "ruptură" cu preşedintele, el precizând că prima sa obligaţie este de a restabili "legătura de încredere" cu aceia care şi-au pierdut-o.

Şeful statului a mai spus că vrea să le spună românilor că ştie "ce trebuie făcut", el arătând că "în parteneriat cu Guvernul" va trebui deschis "un orizont de ţară nouă pentru români".

Traian Băsescu a declarat că îndemnul său pentru români este "solidaritate", pentru că "nimeni nu poate scăpa de criză individual", el adăugând: "Ori ieşim toţi, dar odată cu ţara, pentru că salvări individuale nu există".

El a mai spus că, dacă ar fi condus el PDL, partidul ar fi fost condus "mult mai bine".

Băsescu a declarat de asemenea că oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta "dictator" asupra sa, va continua să sprijine instituţiile statului care luptă împotriva

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 4 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 2 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 5 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 9 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

16°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°