Intenţia Guvernului de a suspenda pentru cinci ani dreptul creditorilor de executa sau pune sechestru pe acţiunile statului încalcă legislaţia UE şi Constituţia României şi va avea ca efect încurajarea companiilor de stat să acumuleze noi arierate, defavorizând restul economiei, afirmă avocaţii, conform Mediafax.
Avocaţii şi specialiştii în insolvenţă contactaţi de MEDIAFAX au apreciat fără excepţie că propunerea legislativă nu protejează economia naţională, ci ar avea un efect contrar, afectând şi disciminând sectorul privat, şi va ridica probleme de constituţionalitate şi încălcare a reglementărilor CEDO, precum şi a Tratatului UE.
Măsura este privită şi ca un gest de încurajare în acumularea de arierate la companiile de stat, tocmai într-un moment în care subiectul ţine capul de afiş în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Mai mult, avocaţii care s-au abţinut de la comentarii au argumentat în majoritate că o astfel de iniţiativă nu va primi aprobarea legislativului, catalogând propunerea "o bombă prea mare chiar şi pentru Parlamentul României" sau "un proiect care nici nu merită comentat".
Guvernul intenţionează să instituie o perioadă de cinci ani în care creditorii statului nu vor mai putea declanşa procedura de executare silită sau de sechestru asigurător asupra acţiunilor de la companiile de stat debitoare şi în care nici statul nu mai poate garanta credite cu astfel de acţiuni. Măsura va fi promovată de Guvern printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Finanţelor.
Gabriel Zbârcea, managing partner la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, apreciază că proiectul nesocoteşte mai multe principii constituţionale, precum egalitatea în faţa legii, liberul acces la justiţie sau neretroactivitatea.
Zbârcea spune că nu este doar ilegal şi imoral, dar şi neserios, să transmiţi creditorilor că toate garanţiile pe ca