Fostul rector al celei mai vechi instituţii de învăţământ superior din ţară, Dumitru Oprea, a ratat şansa la un loc în Senatul universităţii pe care a condus-o timp de două mandate.
În urma alegerilor pentru alegerea membrilor din forul decizional al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" au fost stabiliţi cei 51 de membri din rândul cadrelor universitare. Şase dintre candidaţii de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, facultate din partea căreia a candidat şi profesorul Dumitru Oprea au prims un loc în Senat. Aceştia sunt Mircea Georgescu, cel care a întrunit şi cel mai mare număr de voturi, anume 456, urmat de Cornel Istrate, cu 452 de voturi, Marin Fotache, Ion Pohoaţă, Liviu George Maha şi Adriana Prodan. Ultimul dintre candidaţii aleşi a întrunit un număr de 374 de voturi, în timp ce fostul rector a reuşit să adune doar puţin peste 200.
Un nou rector la Universitatea Tehnică din Iaşi. Vezi aici despre cine este vorba UPDATE
Alegerile pentru cea mai importantă funcţie din cadrul Universităţii vor avea loc, însă, abia pe data de 3 februarie. Candidaturile pentru poziţia de rector pot fi depuse până vineri, 27 ianuarie la Comisia Electorală Centrală. Până acum doar actualul şef al Universităţii, Vasile Işan şi-a anunţat decizia de a candida.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla cele mai noi informaţii din mediul universitar din Capitala Moldovei!