Ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Victor Ponta a venit singur la întâlnirea cu ambasadorii UE, precizând că liderul liberal Crin Antonescu i-a comunicat telefonic că este "puţin bolnav" şi nu poate fi prezent.
"Victor Ponta s-a prezentat singur la întrevederea cu noi. A fost o întâlnire internă, organizată la solicitarea sa. Noi am ascultat, am luat notiţe. Întrebaţi-l pe domnul Ponta detalii despre ce ne-a spus, rolul nostru a fost doar de a-l asculta", a declarat Michael Sternberg, ambasadorul Danemarcei la Bucureşti.
Întrebat dacă Victor Ponta nu a fost însoţit şi de Crin Antonescu, ambasadorul a spus că a avut o discuţie cu liderul liberal care l-a informat că este puţin bolnav şi că nu a putut ajunge. "Cu domnul Antonescu am avut o discuţie telefonică. M-a informat că este puţin bolnav şi nu poate veni", a spus el.
Revenind la întrevederea cu Victor Ponta, ambasadorul a spus, fără a intra în detalii, că liderul PSD a discutat despre "subiecte legate de UE", informând asupra activităţilor pe care le-a întreprins în PE.
Michael Sternberg a confirmat, răspunzând unei întrebări, că Victor Ponta a spus că numirea lui Cristian Diaconescu la conducerea MAE s-a făcut neconstituţional. "Nu am nicio remarcă. A zis asta, dar nu părea a crede serios acest lucru şi nici nu părea că vrea să dea prea multă importanţă acestui subiect", a spus ambasadorul.
El a adăugat că, în afară de subiecte legate de UE, care au fost predominante, au fost discuţii şi despre "situaţia politică internă şi protestele care au loc". Ambasadorul a insistat că nu doreşte să ofere detalii şi că rolul său, ca şi al celorlalţi ambasadori prezenţi, a fost doar de a asculta.
La ora 13.00, liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au susţinut împreună o conferinţă de presă.
Preşedintele PSD, Victor Pon