Ieri, Curtea Constituţională a luat o decizie înţeleaptă: a pus în ordine desfăşurarea alegerilor, respingând ideea suprapunerii celor locale peste cele parlamentare.
Rămâne ca Guvernul şi Parlamentul să nu mai insiste pe această pistă care duce direct spre prăpastie.
Tot ieri a vorbit şi Traian Băsescu, însă nu ne-a spus prea multe. Un discurs crispat, cu accente umane, pe alocuri chiar defensive (ceea ce nu e tocmai rău). Un discurs rostit de un preşedinte preocupat să îmbrace cămaşa politicianului responsabil, frământat de soarta naţiunii.
Aspecte mai interesante ne-a oferit strada. Viscolul a spulberat toate perdelele mediatice croşetate zile în şir de televiziunile de propagandă. Atunci când protestatarii oneşti s-au retras din cauza vremii, în Piaţa Universităţii a mai rămas, cu mici excepţii, doar nucleul dur al manifestanţilor, care până acum stătuse ascuns ca un cocon: revoluţionarii-profitori. În spatele lozincilor tradiţionale strigate de aceştia se afla singura revendicare care-i interesa de fapt: generoasa indemnizaţie de revoluţionar. Unicul mesaj transmis de vajnicii luptători pentru privilegii, pitit după scandările „Jos Băsescu!" şi „Jos Guvernul!", suna astfel: daţi-ne banii şi vă lăsăm în pace! Şi nu e puţin bănet: în medie, lunar, 2.400 de lei per capita.
Pe acest fundal, hop şi Petre Roman! Adulmecând momentul potrivit pentru a pune piciorul acolo unde în 13-15 iunie 1990 îşi trimitea minerii şi ticluia diversiuni cu incendierea autobuzelor, fostul prim-ministru s-a arătat, zâmbitor, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional. Nu venise să planteze panseluţe, pentru că nu e sezonul (minerii au făcut-o, totuşi, în iunie), ci să-şi arate solidaritatea cu poporul revoluţionar, pentru a striga împreună jos Guvernul, jostiranul! În fond, are şi domnul Roman certificat de revoluţionar - seria LRM, numărul 00029 -, fi
