Sîntem, cred, într-o situaţie în care toate soluţiile sînt proaste. Cum ar spune patronul nostru al tuturor, domnul Ion Luca Caragiale, „din această dilemă nu putem ieşi“. Şi asta pentru că, pentru ceea ce se întîmplă în stradă, toată lumea are diferite grade de vinovăţie.

Primul vinovat este preşedintele ţării. S-a trezit, pentru a mia oară, sub papucul propriei „spontaneităţi“: a aprins, cu ambîţ, fitilul răzmeriţei, ciorovăindu-se de pomană cu unul din puţinii oameni pe care trebuia să-i respecte pentru ceea ce fac, dacă amorul său pentru hărnicie, eficienţă şi reformă e sincer: doctorul Raed Arafat. A pus mîna pe telefon, a intrat în direct într-o emisiune de televiziune şi a dat cu bîta-n baltă. În pasul doi, a dat cu tifla în populaţie, retrăgînd o lege pe care tocmai o sprijinise. Un fel de a spune că, dacă prostimea nu pricepe, n-are decît să se descurce. Noi, preşedintele, îi întoarcem spatele. Aş putea să dau vina niţeluş şi pe consilierii dlui Băsescu. Dar care consilieri? Omul face, oricum, ce pofteşte. Fără „gîndul de pe urmă“, fără tact, fără stil.

DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zileAl doilea vinovat e guvernul. În ce mă priveşte, cred în onestitatea şi buna intenţie a dlui Boc, dar nu mă pot abţine să nu observ modestia înzestrării sale politice şi administrative. Conduce ţara ca pe un tîrg de provincie, nu iese în lume, se manifestă monoton şi previzibil, ca un agricultor la cosit. Nu se înţelege după ce criterii şi-a alcătuit echipa. Nu se înţelege de ce, în loc să caute – dată fiind criza generală – experţi de prim rang, tehnicieni cu experienţă şi performanţă demonstrabile, domnia sa convoacă în posturi-cheie tot soiul de anonimi inepţi.

Al treilea vinovat este blocul partidelor de opoziţie, care reuşeşte să piardă procente într-un moment în care şi dacă nu faci nim