Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine ia "Trofeul Procesului Politic?"

Publicat in Jurnalul, joi 26 ianuarie 2012 ·

Traian Băsescu a vrut să scape de toate tinichelele pe care i le-au atârnat de coadă milioanele de oameni nemulţumiţi de preşedintele lor. Aproape că se jura în "intervenţia" lui televizată că nu-i dictator, şi culmea tupeului, că nu are vreo legătură cu făcutul dosarelor, că DNA nu este instrumentul preşedintelui. Puţin i-a lipsit să rostească argumentul ţigănesc de convingere "să moară mama, dacă nu-i aşa!". Şi dacă totuşi aşa-i? Să zică dom’ preşedinte cu gura lui slobodă, care, vai!, mai face şi gafe, că dosarul "Trofeul Calităţii" nu-i făcut la comandă, că nu este sută în mie un proces politic deschis împotriva adversarului nr. 1 Adrian Năstase. Un element interesant ca simbolistică ­ trupeţii "anticorupţiei" din subordinea lui Morar au început cercetarea lui Năstase în acest dosar exact de ziua lui Traian Băsescu, "cadou" făcut de instituţie marelui cârmaci, desigur dezinteresat de subiect.

Să trecem totuşi la subiect pentru a arăta sintetic încărcătura politică a procesului "Trofeul Calităţii", în care miza afişată, cel puţin din partea procurorilor DNA, nu a fost în nici un moment găsirea adevărului într-o cauză lansată cu mare tam-tam, ci fabricarea unor probe care să-l trimită pe Năstase la închisoare. Acuzele sunt la adresa candidatului Adrian Năstase la alegerile prezidenţiale din 2004, în care contracandidat i-a fost Traian Băsescu. Rechizitoriul vrea să susţină ideea că premierul Adrian Năstase şi-a folosit influenţa şi autoritatea în organizarea Trofeului Calităţi, manifestare socotită de DNA mijloc de finanţare a campaniei prezidenţiale. Iniţial, zeloşii procurori au îndreptat acuzele spre obţinerea de foloase necuvenite, care constau în ridicarea celebrei case din Zambaccian a familiei Năstase. Pistă pe care Morar îşi trimisese dulăii la indicaţiile unei ziariste isterice, acum în CA la TVR, care a făcut carieră din "Zambaccian". Procurori

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Vremea

București
acum

23°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°