Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR: Trenurile de călători au întârzieri în medie de o oră la plecare şi sosire. Vezi trenurile anulate

Publicat in Romania Libera, joi 26 ianuarie 2012 ·

UPDATE: Aproape 50 de trenuri au fost anulate, o linie este închisă şi mai multe trenuri au întârzieri la sosirea şi plecarea din Capitală, circulaţia feroviară în zona Complexului Bucureşti Nord desfăşurându-se cu dificultate din cauza viscolului, potrivit Mediafax.

Pe raza Sucursalei Teritoriale CF Bucureşti, traficul feroviar este îngreunat de zăpada viscolită care se depune într-un strat foarte gros peste macaze, iar funcţionarea acestora în zona Complexului Bucureşti Nord este posibilă doar prin manevrare manuală, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.

Din această cauză, anumite trenuri care urmează să intre şi să plece din Gara de Nord sunt temporizate în staţii sau aşteaptă în parcurs.

CITEŞTE CONTINUAREA AICI: 50 de trenuri anulate, o linie închisă, întârzieri la sosirea şi plecarea din Bucureşti

---

Trenurile de călători au întârzieri în medie de o oră la sosirea şi plecarea din staţii, iar 17 trenuri au fost anulate, astăzi, din cauza ninsorii şi a viscolului, informează CFR Călători, conform Mediafax.

Întârzieri mai mari se înregistrează la trenurile internaţionale, a precizat CFR Călători într-un comunicat de presă.

Totodată, din cauza ninsorii viscolite şi pentru fluidizarea traficului feroviar, au fost anulate trenurile Intercity 581 şi 584 Bucureşti Nord - Constanţa şi retur, Intercity 551/556 Bucureşti Nord-Suceava şi retur, Intercity 554/564 Suceava - Bucureşti Nord, Intercity 591 Bucureşti Nord - Timişoara Nord, Intercity 594 Timişoara Nord - Bucureşti Nord, Intercity 571/574 Bucureşti Nord - Galaţi şi retur, Intercity 1637/1636 Bucureşti Nord - Braşov şi retur, Regio 6422 în relaţia Fălciu Nord - Bârlad, iar pe distanţa Bârlad - Tecuci circulă conform graficului de circulaţie, Regio 9021 Bucureşti Nord - Piteşti, Regio 9026 Piteşti - Bucureşti Nord, Regio 6101 Făure

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 6 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 5 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 10 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 7 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 9 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 5 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 5 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°