- Cultural - nr. 938 / 26 Ianuarie, 2012 Un fermier in varsta, cu utilaje agricole vechi, departe de zbuciumul protestelor de strada, viseaza la un an cu recolte bogate. Intr-o zi de ianuarie, cu o iarna adevarata, aducatoare de sperante, dezamagit de spectacolul oferit in fiecare seara de canale de televiziune, pornesc la drum, sa cunosc cealalta fata a Romaniei, acolo unde se mai lucreaza, unde taranul se bucura de zapezi si isi calculeaza viitoarea recolta in functie de grosimea stratului de nea. Vreau sa ajung la Apalina, un cartier al municipiului Reghin, la ferma prietenului meu ing. Ioan Florea, situata pe marginea unui brat mort al Muresului, in camp deschis. Cand vorbele imi sunt rastalmacite, cand vrasmasii ma vorbesc de rau, simt nevoia sa ma intalnesc cu prietenii adevarati din tinerete, la un ceas de taina, de poveste si descatusare. Exista o anume terapie in aceste discutii, prin trecerea in revista a situatiei familiale, politice si economice, intr-o sporovaiala nepatimasa. Nelu, cum ii spun cei din familie, iese foarte rar in lume, de peste douazeci de ani nu a mai fost in concediu, iar cand se plictiseste, o ia la pas prin livada din jurul fermei sau se odihneste pe marginea unui helesteu, de unde foarte rar prinde cate un peste, de doua-trei ori pe an, dar privitul ii face bine. Acolo, in liniste, isi aduce aminte de intamplari petrecute in cei 44 de ani de munca in agricultura, despre cei 12 ani de scoala agricola. El spune ca se simte fericit in ferma lui si ca nu-l intereseaza lumea de dincolo de poarta fermei. Tine, totusi, legatura cu lumea printr-un radio mic de buzunar, la care, in timpul zilei, asculta stirile, iar seara se uita la televizor si citeste ziarul "Cuvantul liber”, la care este abonat continuu, de la aparitie. "Ioane, te consideri un om fericit, traind aici, in ferma, departe de lume, cu doar trei angajati, pazit de o haita peri