La ora aceasta, cele două tabere politice au pierdut contactul una cu alta. Asta e prost - pentru că una încă nu a pierdut alegerile, iar alta încă nu le-a câştigat. În tabăra puterii trezirea e grea, aşa credeau că le va merge unilateralismul pentru totdeauna. Şeful statului a înţeles că Boc şi Udrea trebuie să plece, dar ce nu pricepe este că, indiferent de cine e în opoziţie, el a stat prea mult. Îşi imaginează că mai poate sta până la finele mandatului. Discursurile despre ce face Ponta la Bruxelles nu interesează pe nimeni, chiar dacă nu la Bruxelles trebuia purtată bătălia asta.
Opoziţia nu pricepe că lumea în stradă ar fi de zece ori mai mare dacă ideea că vine ea la putere ar mobiliza pe cineva. Toată lumea cere demisia la toată lumea, constituţional nu mai rămâne nimeni să stingă lumina. Radicalizarea e din vina puterii: nu trebuia să amâne alegerile, cea mai bună supapă, şi nu trebuia de atâtea ori Băsescu să spună că numeşte prim-ministru pe cine vrea el, cum a făcut atunci când o majoritate îl voia pe Johannis. Nu are de ce USL să aibă nici peste 50%, nici să facă nu ştiu ce formă specială de alianţă, e suficient să existe o majoritate în orice combinaţie şi preşedintele ar trebui să numească un prim-ministru din acea majoritate. Dar cine seamănă vânt culege furtună...
Societatea civilă nici ea nu are o viaţă uşoară. În stradă sunt oameni diverşi, majoritatea ieşiţi spon-tan, neplătiţi de vreun partid şi fără să simpatizeze cu nimeni. Vor demisia Guvernului şi ple-carea lui Băsescu. Cred că mare parte din societatea civilă ins-tituţionalizată e de părerea lor, deşi suntem împărţiţi asupra utilităţii de a proclama acest lucru. Primesc mesaje pe adresele mele publice, ca şi pe telefoane pe care rar le deschid, să vin în piaţă, să îmi asum, să fac (am fost marţi la Kiev, miercuri la Bruxelles, joi la Berlin, dar nu de asta nu m-am dus în Piaţă
