Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 50 de trenuri anulate, o linie închisă, întârzieri la sosirea şi plecarea din Bucureşti

Publicat in Romania Libera, joi 26 ianuarie 2012 ·

Aproape 50 de trenuri au fost anulate, o linie este închisă şi mai multe trenuri au întârzieri la sosirea şi plecarea din Capitală, circulaţia feroviară în zona Complexului Bucureşti Nord desfăşurându-se cu dificultate din cauza viscolului, potrivit Mediafax.

Pe raza Sucursalei Teritoriale CF Bucureşti, traficul feroviar este îngreunat de zăpada viscolită care se depune într-un strat foarte gros peste macaze, iar funcţionarea acestora în zona Complexului Bucureşti Nord este posibilă doar prin manevrare manuală, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.

Din această cauză, anumite trenuri care urmează să intre şi să plece din Gara de Nord sunt temporizate în staţii sau aşteaptă în parcurs.

Astfel, potrivit situaţiei înregistrate până la ora 17.30, nouă trenuri vor intra în staţia Bucureşti Nord cu întârzieri, respectiv IR 382 Sofia - Bucureşti Nord, IR 1980 Tulcea - Bucureşti Nord, R 9024 Piteşti - Bucureşti Nord, IR 1658 Bicaz - Bucureşti Nord, IR 1662 Iaşi - Bucureşti Nord, IC 473-2 - Budapesta - Bucureşti Nord, IR 1578 - Ploieşti Sud - Bucureşti Nord, IC 552 - Succeava- Bucureşti Nord şi IR 1528 - Sibiu - Bucureşti Nord.

De asemenea, alte opt trenuri vor pleaca din Bucureşti Nord cu întârzieri, respectiv IR 382-1 Bucureşti Nord - Sofia, IR 1825 Bucureşti Nord - Târgu Jiu, IR 1657 Bucureşti Nord - Bicaz, IC 573 Bucureşti Nord - Galaţi, IR 1663 Bucureşti Nord - Iaşi, IR 1793 Bucureşti Nord - Piteşti, IR 3005 Bucureşti Nord - Braşov şi IR 1595 Bucureşti Nord - Craiova.

Pe secţia de cale ferată Bucureşti - Feteşti se intervine cu pluguri pentru deszăpezire, iar circulaţia feroviară este închisă pe ambele fire între staţiile Săruleşti şi Fundulea, unde un tren cu 123 de călători a deraiat.

Totodată, joi au fost anulate 49 de trenuri. Călătorii sunt preluaţi cu alte trenuri aflate în circulaţie, î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 8 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 6 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 3 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 10 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 5 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 8 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 9 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 5 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 10 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

16°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°