Între noi fie vorba, Lulu nu era departe de adevăr. Toate cele trei neveste ale sale – Rodica, Nety şi Claudia – au renunţat la mariajul cu profesorul FAD ajunse la capătul resurselor: fizice, psihice şi financiare. Au cedat pur şi simplu, golite de creier, de energie, de ce vreţi. Nu în ultimul rînd, de ceea ce Darius Stroescu numea, metaforic, „sîngele oricărei economii moderne”: de bani. Florin era un băiat de aur, un intelectual fin, dar, ca soţ... Nu, nu le bătea, nu făcea scandal, nu le-nşela. Doar bea şi-l studia pe Proust. Se lăsa servit ca un paşă, şi-atît. Nevestele nu erau pentru el mult mai mult decît un robot casnic de ultimă generaţie, eventual un animal de companie. Extrem de politicos, de protocolar, Florin răspundea mai întotdeauna monosilabic la orice-l întrebau, la orice-i povesteau. Apoi, erau vizitele mamei-soacre (cel mai rar, la două zile), plus vizitele la mama soacră (obligatoriu, de două ori pe săptămînă). Şi poveştile ei cu boli, crime, violuri, accidente, catastrofe naturale, atacuri teroriste... Nu-i sigur că Florin a fost cel care le-a stors de voinţă şi energie sau, mai degrabă, distinsa doamnă Eufrosina Angelescu Dragolea. Care, altminteri, se purta foarte drăguţ cu ele: le servea cu cafea, bezele şi dulceaţă de cireşe amare. Dar apoi le povestea: ce probleme a avut cu sănătatea Florinel al ei de cînd era în cărucior şi pînă la zi, apoi cum i-a murit soţul, „Dumnezeu să-l ierte, un om bun ca pîinea caldă, dar fără noroc”... Pe urmă, despre ea, rudele apropiate sau îndepărtate... Plus, invariabil, inventarul ultimelor atentate, violuri, crime, erupţii vulcanice, uragane, tsunami, pandemii şi aşa mai departe.
Cel mai mult a rezistat Rodica, prima soţie: 6 ani. Colegă de grupă cu Florin la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, Rodica Ferezan, o şatenă mignonă din Câmpina, cu ochelari cu multe, multe dioptrii şi foart
