În greceşte, petra înseamnă stîncă, iar antica Petra s-a aşezat, pare-se, peste capitala biblică a Edomului, Sela (tot stîncă, în ebraică), traducîndu- i numele. Dacă aşa este, şi dacă... de la început a fost traducerea, atunci acronimul PETRA, ales pentru desemnarea unui proiect dedicat problemelor cu care se confruntă acum traducătorii de literatură, nu ar trebui să fie întîmplător, pentru că trimite iscusit atît la însuşirea fizică a petrei, cît şi la semnificaţia (multi)culturală a Petrei.

Şi apoi, nu se putea găsi un loc mai potrivit pentru desfăşurarea congresului PETRA decât Bruxelles-ul, capitală a unei ţări cu trei limbi oficiale, iar în prezent cu siguranţă cea mai cosmopolită dintre capitalele europene, unde aproape că se verifică adevărul maximei lui Umberto Eco: „Limba Europei este traducerea”. Îmi place să cred că, la nivelul autorităţilor europene, acest aspect al specificului local a avut darul de a pune schimbul şi dialogul între culturi în perspectiva traducerii, care le-a mijlocit dintotdeauna. În 2007, Comisia europeană a creat un portofoliu special pentru multilingvism, Leonard Orban fiind primul responsabil al Uniunii Europene pentru politica lingvistică, şi care, în această calitate, a lansat programe de învăţare a limbilor străine şi a asigurat funcţionarea efectivă a interpretariatului din instituţiile europene în 23 de limbi. Pe de altă parte, apelul Pentru o politică europeană în domeniul traducerii făcut în 2008 de mai mulţi intelectuali europeni a fost urmat de intervenţia expresă în acest sens a lui José Manuel Barroso, în 2009, cu prilejul conferinţei Traducere literară şi cultură, de la Comisia europeană.

În acest context s-a născut proiectul PETRA, a cărui primă etapă a fost recentul congres de la Bruxelles; proiectul, elaborat împreună cu Institutul Polonez al Cărţii (Cracovia), Colocviul Literar (Berlin