Politica românească e un sistem în care actorii au rămas, practic, aceiaşi de la începutul anilor ’90 încoace şi în care, în ciuda aparentelor poziţii ireconciliabile exprimate cu virulenţă într-un moment sau altul, ajung apoi să se înţeleagă perfect puţin timp mai încolo. Tot în ciuda aceloraşi aparente poziţii ireconciliabile, forţele politice perpetuează, de comun acord, un sistem în care este, practic, imposibil să intri din afară, cu o singură excepţie: dacă ai bani.
Din ’90 încoace, aceiaşi actoriUitîndu-ne la cei care ne-au guvernat în cele două decenii de după căderea lui Ceauşescu, nu avem cum să nu observăm că, dincolo de schimbările aparente, nu-i nimic nou sub soare: partide şi alianţe care joacă, prin rotaţie, rolul de apărători ai democraţiei, perpetuînd dihotomia de tip FSN-CDR, PRM-ul vadimian care părea că sucombase, dar care ne-ar mai putea rezerva surprize, plus UDMR-ul. Toată situaţia actuală, în care Ponta şi Antonescu fac pe gardienii democraţiei, pare o glumă mai mult decît proastă dacă ne gîndim că, în 2004, Băsescu juca acest rol, susţinut, printre alţii, şi de Crin Antonescu, împotriva partidului din care cu onor făcea parte Victor Ponta, în umbra modelului său, Adrian Năstase. Să presupunem că USL-ul cîştigă alegerile de anul acesta. E greu să vă imaginaţi un scenariu în care, la următorul scrutin, din 2013, politicieni care acum sînt în PDL (să zicem, Sever Voinescu, Liviu Negoiţă şi Marian Vanghelie, care în scenariul de faţă se va fi mutat, între timp, în PDL, scîrbit de derivele autoritariste ale lui Victor Ponta, plus Crin Antonescu, convins din nou de necesitatea unităţii dreptei) ne vor convinge să-i votăm pentru că Ponta, Titus Corlăţean şi Gabriel Oprea, care se va fi mutat înapoi în PSD, sînt nişte adversari ai democraţiei?
Dacă ne uităm la traseele personale ale unora dintre principalii actori de pe
