Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoli constănţene conectate la Internet cu bani europeni

Publicat in Ziua Constanta, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Aproximativ 650.000 de elevi din peste 2.400 de şcoli din mediul rural şi mic urban vor avea acces la Internet, în urma implementării unui proiect a cărui finanţare se ridică la peste 135,4 milioane de lei.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, în proiectul „Internet în şcoala ta. Conectarea la Internet broadband a unităţilor şcolare din zona rurală şi mic urbană" sunt cuprinse şcoli şi licee din 73 de localităţi constănţene. Astfel, vor benefica de Internet unităţile şcolare din 23 August, Adamclisi, Agigea, Albeşti, Amzacea, Castelu, Cernavodă, Chirnogeni,

Ciobanu, Ciocârlia de Jos, Comana, Corbu,

Costineşti, Crucea, Cumpăna, Eforie Nord,

Gârliciu, Ghindăreşti, Grădina, Independenţa,

Istria, Limanu, Lipniţa, Lumina, Mereni, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Murfatlar, Negru Vodă, Nicolae Bălcescu, Oltina, Ostrov, Ovidiu, Pantelimon, Poarta Albă, Săcele, Saraiu, Târguşor,

Techirghiol, Topalu, Tortoman, Tuzla, Valu lui Traian, Vulturu. Potrivit Ministerului Educaţiei, valoarea totală eligibila a proiectului se ridică la mai mult de 135,4 milioane de lei, urmând ca acesta să fie implementat în 12 luni de la data semnării contractului de finanţare. De facilitarea accesului la resursele educaţionale prin intermediul conexiunii la Internet vor beneficia aproximativ 650.000 de elevi şi 48.000 de profesori din mediul rural. Totodată, va fi implementat şi un sistem de monitorizare, de management al reţelei şi suport Call-center şi vor fi instruite persoane pentru asigurarea suportului tehnic ce vor asigura mentenanţa operaţională a proiectului şi de persoane cu atribuţii de administrare regională a reţelei.

Aproximativ 650.000 de elevi din peste 2.400 de şcoli din mediul rural şi mic urban vor avea acces la Internet, în urma implementării unui proiect a cărui finanţare se ridică la peste 135,4 milioane de lei. @N

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum 38 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum o ora
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Dosar penal pentru un adolescent care a lovit cu trotineta electrică o fetiță de 6 ani și a fugit. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a anunțat că un adolescent de 14 ani este cercetat penal de poliţişti după ce a accidentat cu trotineta electrică o fetiţă de 6 ani şi apoi a fugit de la faţa locului. Accidentul s-a produs în municipiul

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum o ora
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Un francez moare încercând să ajungă în mod ilegal pe cosmodromul rus Baikonur

News.ro acum 48 minute
Un cetăţean francez a murit în Kazahstan, după ce i s-a făcut rău în timp ce încerca să se ducă pe jos la cosmodromul rus Baikonur împreună cu alt francez, pentru a asista la lansarea unei navete spaţiale, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti

Cu câți bani vor rămâne angajații încadrați cu salariul minim brut, după majorarea din iulie ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Salariaţii încadraţi cu salariu minim brut pe ţară vor înregistra o creştere a salariului net de la 2.079 de lei la 2.363 de lei pe lună, în urma majorării salariului minim brut la 3.700 de lei de la 1 iulie, potrivit consultanţilor Deloitte. Pe de

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand a luat foc şi cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 56 minute
UPDATE Armand: Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AEP şi nesemnat de nimeni „UPDATE: La secţia nr. 144 PNL PSD avea 227 iar eu 193. Acum PSD are 227 şi eu doar 6 voturi. Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AE

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°