Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul benzinei ar putea ajunge la 7,5 lei, din cauza Iranului

Publicat in Ziare.com, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Sanctiunile pe care Uniunea Europeana si Statele Unite urmeaza sa le aplice Iranului ar putea avea consecinte economice nefaste si pentru Romania. De altfel, Fondul Monetar International a avertizat asupra faptului ca pretul petrolului s-ar putea majora, la nivel global, cu 20-30%.

Daca OMV Petrom si ceilalti distribuitori de carburanti din Romania au facut ajustari de nivelul zecimalelor, la inceputul acestui an, in cazul in care sanctiunile impuse de comunitatea internationala impotriva Iranului, furnizorul a 5% din totalul mondial de petrol, vor intra in vigoare, este foarte posibil ca pretul carburantilor de la noi din tara sa reactioneze la aceste evenimente.

"Daca previziunea FMI privind majorarea pretului petrolului cu 20-30% se adevereste, este posibil sa avem majorari semnificative ale preturilor la benzina si motorina", a declarat Augustin Hagiu, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT), pentru Ziare.com.

"Putem ajunge la peste 7,5 lei pentru litrul de carburant in cateva zile din momentul in care sanctiunile s-ar putea intampla", a avertizat acesta.

Orice situatie geopolitica incordata duce la o instabilitate pe piata petroliera, iar, daca petrolul, principalul produs din care se proceseaza benzina si motorina, ajunge la un pret cu 20-30% mai mare, inseamna ca si pretul benzinei va urca pe piata mondiala, potrivit lui Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil.

"Cum legatura dintre politica si petrol este una de foarte lunga durata, aceasta va continua sa fie astfel pana cand nu va mai exista petrol in zona comertului", a sustinut si Hagiu.

Acesta este de parere ca orice miscare semnificativa, in sensul de scumpire, in aceasta zona, va influenta tot ce inseamna economie la nivel global. Un procent de 20-30% in plus ar duce la o explozie de costuri in zona s

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 14 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°