Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedinte PDL Alba despre protestele PSD: „Îi trimit la Biblie, să-şi vândă maşinile Q7“

Publicat in Adevarul, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Deputatul PDL Clement Negruţ îi acuză pe liderii opoziţiei din Alba de ipocrizie, în special pe cei ai PSD, când vine vorba de participarea la mitingurile anti-Băsescu. Parlamentarul îi îndeamnă să-şi vândă maşinile de lux şi să-i ajute pe cei pentru care susţin că au ieşit în stradă.

Clement Negruţ apreciază că liderii PSD Alba doar mimează atitudinea de înţelegere şi solidaritate cu populaţia greu încercată de măsurile de criză luate de Guvern. În vizorul parlamentarului au fost preşedintele organizaţiei judeţene,Ioan Dârzu, dar şi cel al organizaţiei Alba Iulia, Ovidiu Jidveian.

“Domnul Ioan Dîrzu spune cu patos revoluţionar cât de mult îi pasă de poporul român. Foarte bine, dar ce uităm să spunem este că domnul Dîrzu nu a făcut niciodată nimic pentru oameni. E foarte uşor să vorbeşi. Dîrzu e un lider care nu are nimic în spate, n-a condus nicio instituţie la nivel administrativ în afară de DSV. Acum este un social-democrat cu o largă paletă a cunoştinţelor politice făcute din spectrul patronatului, un om care lucrează într-un domeniu privat, desigur, nu comentez din punct de vedere profesional, dar care nu prea are treabă cu social-democraţia“, este aprecierea parlamentarului la adresa lui Ioan Dârzu

Nici preşedintele organizaţiei PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, n-a scăpat de critica deputatului, care l-a nominalizat printre participanţii la protestele anti-Băsescu de la Alba Iulia.

„Umblă cu Q7. Ei nu pot să se erijeze în social-democraţi când social-democraţia este apanajul clasei de mijloc. Ori nu poţi să faci lucrul ăsta când eşi în altă categorie socială. Îi trimit la Biblie care spune că trebuie să-ţi ajuţi aproapele. Aş vrea pe unul să-l văd că-şi vinde maşina Q7 şi merge în Răchita să-i dea fiecăruia de acolo câte ceva, să-i ajute”, a spus Clement Negruţ.

Cât despre manifestările stradale la care au participat liderii PSD Al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană / Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

News.ro acum o ora
Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters. Sistemele de apărare aeriană

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum o ora
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 13 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 8 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 11 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Ai ceva de comentat?!

HotNews acum o ora
Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala româ

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 8 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°