Eugenia Popescu-Judetz (n. 1925) este un nume care spune prea puțin consumatorului mediu de cultură din România de azi, și la fel editorilor, librarilor, realizatorilor de talk-showuri cu mari români de peste graniță, publicațiilor de cultură generală sau de specialitate, și așa mai departe.
Nu e un reproș, lucrurile așa stau și nu altfel, dar e o mare pierdere.
Fiindcă este vorba despre o cercetătoare de o mare și neobișnuită erudiție, atît de străină grabei, improvizației, amatorismului și, mai plastic, fușărelii din spațiul românesc, încît o tentativă a mea de acum vreo doi ani, de a o face pe agentul ei literar în România, s-a izbit de cel mai politicos și mai ferm refuz.
A rămas să știm despre ea ceea ce i-a spun dnei Victoria Dragu-Dimitriu, în cele cîteva interviuri în seria de Povești cu doamne și cu domni din București, apărute de-a lungul mai multor ani la Editura Vremea.
Tot prin intermediul acestei discrete și devotate prietene a ei, jurnalistă de radio, am intrat și eu în contact cu Eugenia Popescu-Judetz, cîndva, prin anul 2009. Mă documentam atunci pentru o carte care stă să apară, o biografie a lui Oleg Danovski, marele coregraf pe care Eugenia l-a cunoscut îndeaproape, fiind, în anii ’50, balerină în ansamblul în care acesta era maestru de balet și coregraf, și totodată, soția celui mai apropiat prieten și colaborator al lui Danovski, Gheorghe Popescu-Judetz, el însuși dansator și coregraf. Mai mult, împreună cu soțul ei, fuseseră naşi de cununie la căsătoria lui Danovski cu Ana-Gabriela, în 1954, și de botez ai unicului copil al lui Oleg Danovski.
Biografia Eugeniei Popescu-Judetz este în sine uimitoare și atipică. A fost balerină la Teatrul Naţional, între anii 1945-1948, la Teatrul de Operetă (1948-1950) şi apoi la Ansamblul Armatei şi, între 1950 şi 1954, solist corifeu cadrille, în baletul
