Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Bulgaria e cod ROŞU de ninsori. Vecinii noştri, izolaţi în propria ţară

Publicat in Antena 3, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Iarna loveşte Europa de Est. În Serbia şi Kosovo ninge neîntrerupt de două zile iar sute de locuinţe au rămas fără curent electric. În Bulgaria, e cod roşu de ninsori. Majoritatea drumurilor au fost închise, iar multe localităţi din nordul ţării sunt izolate din cauza troienelor.

În Kosovo ninge abundent de două zile, iar zăpada a creat haos în trafic. Sute de locuinţe au rămas ore în şir fără curent electric.

Iarna grea nu i-a ocolit nici pe sârbi. Mai multe trecători din munţi au fost blocate din cauza nămeţilor.

Cei mai afectaţi sunt bulgarii. Mii de oameni au rămas fără curent electric. Mobilizate la capacitate maximă, echipele de intervenţie fac tot posibilul să cureţe şoselele, dar vântul puternic şi ninsoarea ce cade fără încetare le face eforturile să pară aproape zadarnice.

Iarna le-a creat probleme şi slovacilor. Zăpada adunată pe acoperişul unei săli de sport era cât pe ce să ucidă câteva zeci de tineri, membri ai unei echipe de hochei. Din fericire, au observat, cu câteva minute înainte, că acoperişul dă semne că se va prăbuşi şi au eliberat, imediat, terenul.

În Rusia, puţini au fost cei care s-au aventurat pe străzile oraşelor. O mamă şi copilul ei aproape au fost ucişi de o maşină după ce vântul ce atingea 100 de kilometri la oră i-a luat pe sus şi i-a aruncat în faţa automobilului, în mijlocul unei intersecţii.

Iarna loveşte Europa de Est. În Serbia şi Kosovo ninge neîntrerupt de două zile iar sute de locuinţe au rămas fără curent electric. În Bulgaria, e cod roşu de ninsori. Majoritatea drumurilor au fost închise, iar multe localităţi din nordul ţării sunt izolate din cauza troienelor.

În Kosovo ninge abundent de două zile, iar zăpada a creat haos în trafic. Sute de locuinţe au rămas ore în şir fără curent electric.

Iarna grea nu i-a ocolit nici pe

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan a votat pentru realism în viaţa publică

Mediafax acum 20 minute
„Am votat pentru onestitate în viaţa publică, pentru realism în viaţa publică. Este important că oamenii politici să ne spună pe unde suntem şi ce putem realist să facem. Şi am votat împotriva mafiei imobiliare”, a declarat Nicuşor Dan la ieşirea de

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 29 minute
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

LIVE UDPATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. România merge la vot pe caniculă! Preşedintele Iohannis şi liderii marilor partide au trecut deja pe la urne / Sudul s-a mobilizat, prezenţă scăzută în Capitală / Tot ce trebuie să ştii despre vot: secţii de votare, prezenţă, candidaţi, declaraţii

Mediafax acum 29 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum 2 ore
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

MAI 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Ziua Constanta acum 55 minute
Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților bi

ALEGERI 2024 - Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale şi europarlamentare - 2% / La secţiile din afara ţării, au votat la europarlamentare peste 4.000 de persoane

News.ro acum o ora
Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare. Conform statitsticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţ

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

Nicolae Ciucă: Am votat pentru o Românie PUTERNICĂ într-o Europă unită. Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem, indiferent cât zgomot se face

Gandul acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că a „votat pentru dezvoltarea României, pentru o viață mai bună în fiecare comunitate, am votat pentru siguranța românilor, pentru păstrarea valorilor”. Li

George Simion, după vot: Tot ce ne dorim este un proces electoral democratic

Mediafax acum o ora
„Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”, a declarat George Simion, după vot. El a anunţat că a votat în Bucureşti pentru europarlamentare şi că va merge în Vrancea să voteze la alegerile locale. „Am

Europarlamentarul Mihai Tudose: Am votat cu încredere pentru opţiunea europeană a României

Mediafax acum o ora
Mihai Tudose a votat în Brăila. „Am votat pentru continuarea proiectelor în Brăila, am votat cu încredere că românii îşi vor manifesta visul european”, a spus acesta. „Am votat pentru opţiunea europeană a României, cu încredere că brăilenii şi român

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°