Iarna vine cu o serie de pericole. Unul dintre ele: ţurţurii uriaşi formaţi la marginea fiecărui acoperiş. Ca să evite obişnuitele accidente, poliţiştii locali au început deja să împartă somaţii firmelor şi asociaţiilor de proprietari. Şi, dacă nu găsesc înţelegere, de mâine promit să treacă şi la amenzi.
De câteva zile, plase de ţurţuri imenşi atârnă de marginile acoperişurilor. Unii depăşesc un metru lungime şi cântăresc câteva kilograme. Iar când se desprind, sub razele soarelui, şi cad pe trotuar, pot ucide oameni.
De îndepărtarea acestor pericole trebuie să se ocupe societăţile comerciale şi asociaţiile de proprietari. Dar, cum accidente se întâmplă în fiecare iarnă, angajaţii primăriilor au ieşit să facă verificări. Firmele s-au ales cu somaţii. Şi-au promis că se vor conforma, ca să nu plătească amenzi de până la 2 mii de lei.
Iar dacă nu vor reuşi să îndepărteze ţurţurii, vor primi o amendă de cel puţin 500 de lei, spun cei de la primării. Mai prudenţi, locatarii au început să îndepărteze gheaţa formată pe la balcoane cu unelte dintre cela mai originale.
Pericolul va fi si mai mare atunci cand temperaturile vor creşte.
Iarna vine cu o serie de pericole. Unul dintre ele: ţurţurii uriaşi formaţi la marginea fiecărui acoperiş. Ca să evite obişnuitele accidente, poliţiştii locali au început deja să împartă somaţii firmelor şi asociaţiilor de proprietari. Şi, dacă nu găsesc înţelegere, de mâine promit să treacă şi la amenzi.
De câteva zile, plase de ţurţuri imenşi atârnă de marginile acoperişurilor. Unii depăşesc un metru lungime şi cântăresc câteva kilograme. Iar când se desprind, sub razele soarelui, şi cad pe trotuar, pot ucide oameni.
De îndepărtarea acestor pericole trebuie să se ocupe societăţile comerciale şi asociaţiile de proprietari. Dar, cum accidente s