Actorul Emil Hossu a fost înmormântat sâmbătă după-amiază la Cimitirul Bellu din Bucureşti, în aplauzele a sute de persoane, printre care membri ai familiei, colegi de la Teatrul Nottara şi numeroşi alţi artişti care au venit să-i aducă un ultim omagiu.
Slujba de înmormântare a început după ora 14.00, la capela mare a Cimitirului Bellu. Ceremonia din capela a fost una privată, incluzând şi discursuri ale apropiaţilor.
Sute de persoane au venit să îşi ia rămas bun de la cunsocutul actor de teatru şi film. Printre cei prezenţi s-au numărat, alături de soţia actorului, Catrinel Dumitrescu, şi fiul lui, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, George Ivaşcu, Ducu Darie, Ion Dichiseanu, Florin Zamfirescu, Constantin (Bebe) Cotimanis, Vladimir Găitan şi Valentin Teodosiu.
În jurul orei 15.30, sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului a fost scos din capelă în aplauzele sutelor de oameni prezenţi. De asemenea, cei prezenţi au scandat "Milu, Milu" şi "Milu, te iubim", înainte ca sicriul să fie purtat pe Aleea Artiştilor, unde actorul a fost înmormântat.
La locul de veci, aflat în apropierea mormântului lui Gheorghe Dinică, soborul de preoţi de la capelă a mai ţinut o scurtă slujbă. Aleile din jurul mormântului s-au dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea venită să-i aducă un ultim omagiu lui Emil Hossu. După slujba de la mormânt, oamenii au aplaudat din nou.
Chiar înainte ca sicriul să fie coborât în mormânt, un bărbat care s-a prezentat drept Aurel, cerându-şi scuze, a luat cuvântul, amintindu-le celor prezenţi că în urmă cu 10 zile Emil Hossu a susţinut un discurs la mitingul de la Arcul de Trimf "împotriva ticăloşiei acestui Guvern". "Alături de noi, Emil Hossu a strigat 'Libertate!'", a mai spus bărbatul. Intervenţia neprevăzută a ridicat semne de întrebare în rândul celor prezenţi la înmormântare. Şi o femeie din mulţime a făcut ref