Marturisesc ca nu mi-au placut si nu-mi plac unanimitatile. Pentru ca sunt nefiresti si adesea mincinoase. Nu-mi plac nici judecatile de tip preemptoriu, care nu ingaduie, contestari, rezerve, nuantari sau punerea sub semnul indoielii a unor adevaruri aparent imbratisate de toata lumea.
De cele mai multe ori adevarul este undeva pe la mijloc, acolo unde ratiunea se conjuga cu masura si bunul simt.
Cam aceasta pare sa fie si situatia cu mica revolutie generata de interventia intempestiva si neavenita a sefului statului in episodul Raed Arafat. De unde masele au fost surprinzator de stoice si pacifice atunci cand asupra lor s-a pravalit maciuca taierilor de salarii, a restructurarilor si disponibilizarilor, iata ca o nedreptate pasagera facuta unui om realmente harnic si merituos, dar nu foarte cunoscut maselor, era cat pe ce sa aprinda vapaia unei revolte generalizate.
Chiar daca pare fortata, o paralela cu miscarea din decembrie 1989, dar si cu alte miscari revolutionare sau pseudo-revolutionare se impune.
Dupa cum se poate observa, daca ai ochi si minte s-o faci, revolutiile nu au fost ceea ce au parut sa fie. Nici in Rusia anului 1917, nici in Cuba anilor '50, nici in Romania lui 1989.
Sa ne aducem aminte cat de deceptionati am fost realizand ca miscarea din '89 n-a fost chiar o imaculata si spontana revolta a maselor exasperate pe buna dreptate de dictatura ceausista, ci un proces bine pregatit, regizat si deturnat de exponentii unor grupuri de interese din tara si din strainatate, ale caror scopuri nu consonau prea mult cu cele ale maselor care au tradus in fapt aceste planuri.
Masele nu se ridica spontan sa faca revolutii. Ele eventual se rascoala. Revolutiile au "creiere" care pun la cale planuri minutioase prin care nemultumirile populare ating masa critica pentru a deveni explozive. Revol
