Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sacrificiul din miezul iernii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 ianuarie 2012 ·

Pe măsură ce parcurgi tot mai multe scrieri aparţinând „valului nordic”, entuziasmul se mai domoleşte. Tiparul literar pe care l-au descoperit romancierii suedezi, norvegieni, islandezi şi pe care îl folosesc cu obstinaţie a devenit previzibil.

Cărţile lor seamănă prea mult între ele. În general, autorii prezintă oraşe sau sate înzăpezite, unde mercurul termometrelor coboară mult sub zero grade. Alteori, dacă e vreme însorită, locuitorii se plâng de căldură, deşi pe un meridional temperaturile respective nu l-ar deranja. Ambianţele inospitaliere sunt populate cu indivizi ciudaţi, alcoolici sau consumatori de droguri, violenţi sau doar obraznici, adulterini, imorali, neadaptaţi, provenind din familii destrămate, cu un trecut dubios. Chiar şi anchetatorii au probleme în căsnicie sau cu partenerii efemeri, cu proprii lor copii, emancipaţi înainte de vreme, cu prea puţin respect pentru normele sociale.

Iniţial, o astfel de imagine a ţărilor nordice a stârnit multă curiozitate.

Iată că un spaţiu considerat ocolit de fărădelegi, cu o criminalitate redusă, cu condiţii de viaţă care asigură prosperitate majorităţii populaţiei se dezvăluia a fi la fel de bântuit de orori ca şi alte părţi ale lumii. Stieg Larsson, K.A. Dahl, Liza Marklund, Arnaldur Indridason, Anne Holt, Camilla Lackberg, Yrsa Sigurdardottir şi alţii au demontat în paginile lor o astfel de prejudecată şi ne-au înfăţişat un alt fel de realitate, insuportabilă, sumbră. Însă, prin repetiţie, întâmplările din cărţile lor au devenit clişee, minând originalitatea demersului literar.

În „Sacrificiul din miezul iernii”, Mons Kallentoft se foloseşte şi el de aceleaşi şabloane. Pe un câmp, spânzurat de creanga unui stejar, este descoperit cadavrul mutilat al unui individ obez. Malin Fors, de la poliţia din Linkoping, preia cazul ajutată de către colegii săi. Fiecare dintre ei are probleme – fata

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liberalii au decis să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale, la finalul unei şedinţe de peste şase ore / Analiză a rezultatelor / Ciucă: Acest vot totodată reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Niciae Ciucă, a anunţat, vineri, că liderii filialelor judeţene au participat la analiza rezultatelor alegerilor, cifre care ”reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România”. La finalul unei şedinţe care a d

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 56 minute
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Ciucă, despre o posibilă candidatură a sa la prezidenţiale: Negociem cu orice partid care doreşte să vină să susţină politicile de dreapta

Mediafax acum 46 minute
Nicolae Ciucă a spus că, după încheierea alegerilor europarlamentare şi locale, „s-a intrat în logica următorului tur de alegeri” şi în felul acesta „se folosesc narative care sunt livrate către mass media”. „Ceea ce vă pot spune cât se poate de asu

Zelenski: Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum

Adevarul acum 36 minute
Oferta de încetare a focului propusă vineri de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Liderul de la Kremlin a cerut, printre altele, retragerea trupelor Kievului din cele patru prov

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Rezultate alegeri locale 2024. Clotilde Armand nu se lasă: „Am făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1”

Adevarul acum 36 minute
Clotilde Armand a anunțat vineri, 14 iunie, printr-o postare pe Facebook că a făcut plângere penală „împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 pentru abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale”.

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 4 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Nicolae Ciucă explică de ce vrea să ia în calcul mutarea prezidențiale din septembrie: S-ar suprapune peste începerea anului școlar

G4Media acum o ora
Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri că motivul pentru care PNL pune în discuție decizia inițială de organizare în septembrie a alegerilor prezidențiale e suprapunerea peste începerea anului școlar. ”Tot ce se va decide vizavi de data al

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 46 minute
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°