Pe măsură ce parcurgi tot mai multe scrieri aparţinând „valului nordic”, entuziasmul se mai domoleşte. Tiparul literar pe care l-au descoperit romancierii suedezi, norvegieni, islandezi şi pe care îl folosesc cu obstinaţie a devenit previzibil.
Cărţile lor seamănă prea mult între ele. În general, autorii prezintă oraşe sau sate înzăpezite, unde mercurul termometrelor coboară mult sub zero grade. Alteori, dacă e vreme însorită, locuitorii se plâng de căldură, deşi pe un meridional temperaturile respective nu l-ar deranja. Ambianţele inospitaliere sunt populate cu indivizi ciudaţi, alcoolici sau consumatori de droguri, violenţi sau doar obraznici, adulterini, imorali, neadaptaţi, provenind din familii destrămate, cu un trecut dubios. Chiar şi anchetatorii au probleme în căsnicie sau cu partenerii efemeri, cu proprii lor copii, emancipaţi înainte de vreme, cu prea puţin respect pentru normele sociale.
Iniţial, o astfel de imagine a ţărilor nordice a stârnit multă curiozitate.
Iată că un spaţiu considerat ocolit de fărădelegi, cu o criminalitate redusă, cu condiţii de viaţă care asigură prosperitate majorităţii populaţiei se dezvăluia a fi la fel de bântuit de orori ca şi alte părţi ale lumii. Stieg Larsson, K.A. Dahl, Liza Marklund, Arnaldur Indridason, Anne Holt, Camilla Lackberg, Yrsa Sigurdardottir şi alţii au demontat în paginile lor o astfel de prejudecată şi ne-au înfăţişat un alt fel de realitate, insuportabilă, sumbră. Însă, prin repetiţie, întâmplările din cărţile lor au devenit clişee, minând originalitatea demersului literar.
În „Sacrificiul din miezul iernii”, Mons Kallentoft se foloseşte şi el de aceleaşi şabloane. Pe un câmp, spânzurat de creanga unui stejar, este descoperit cadavrul mutilat al unui individ obez. Malin Fors, de la poliţia din Linkoping, preia cazul ajutată de către colegii săi. Fiecare dintre ei are probleme – fata
