Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hillary Clinton vine în Bulgaria pentru gazele de şist

Publicat in Romania Libera, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Secretarul de stat american Hillary Clinton va efectua o vizită în Bulgaria la data de 5 februarie, informează Ministerul afacerilor Externe de la Sofia, într-un comunicat trimis Agerpres. La Sofia, dna Clinton se va întâlni cu preşedintele Rosen Plevneliev şi cu premierul Boiko Borisov. Potrivit comunicatului oficial, principalele subiecte care vor fi discutate în cadrul vizitei oficialităţii americane vor fi relaţiile bilaterale, situaţiile din Orientul Mijlociu şi din Europa de sud-est şi contribuţia Bulgariei în Afganistan.

Cotidianul Trud susţine însă că adevăratul motiv al vizitei doamnei Clinton la Sofia este interdicţia impusă recent de autorităţile bulgare asupra exploatării gazelor de şist. Sub presiunea opiniei publice, parlamentul bulgar a adoptat recent o decizie ce interzice complet exploatarea gazelor de şist pentru o perioadă de timp nelimitată, iar guvernul a revizuit propria sa decizie din luna iunie 2011, prin care acorda companiei americane Chevron dreptul de a prospecta zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării. Cele două decizii au fost deja criticate de ambasadorul american James Warlick care şi-a exprimat dezamăgirea faţă de alungarea unui investitor important, precum Chevron informeaza Agerpres.

În ediţia sa de duminică, Trud o citează pe Victoria Nuland, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, care a declarat că securitatea energetică va fi unul dintre subiectele cheie care vor fi discutate de Hillary Clinton şi oficialii bulgari. În limbajul diplomaţiei, aceasta înseamnă că secretarul de stat american vine în Bulgaria pentru a discuta problema gazelor de şist, comentează Trud.

Potrivit publicaţiei, nu este întâmplător nici turneul în Europa al dnei Clinton, care include doar două ţări: Germania, unde va participa la o conferinţă la Munchen dedicată securităţii transatlantice, şi Bulgaria.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia fostei gimnaste Gina Gogean

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Fosta mare gimnastă Gina Gogean (45 de ani) și-a pierdut mama într-un accident auto.

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 30 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 25 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum 36 minute
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°