Activitatea economica a unei tari este masurata in general prin indicatorul produsului intern brut (PIB) anual/trimestrial. Definitia termenului si formulele de calcul sunt arhi-cunoscute, vreau doar sa subliniez faptul ca pe fondul crizei economice actuale exista o presiune din ce in ce mai mare legata de schimbarea modului in care economiile nationale isi calculeaza performanta, scrie Alex pe blogul lui Emil Stoica

Ultimii ani au scos in evidenta un paradox. Este posibil sa ai un PIB in crestere sau stagnare si cu toate acestea sa ai o deteriorare semnificativa a mediului economic si a stocului de bogatie national. Teoria clasica explica acest lucru prin faptul ca o parte din activitate nu este evidentiata in PIB (auto-productia/consumul etc), dar si prin faptul ca are loc o reasezare fundamentala a valorilor economice cu implicatii care nu sunt inca pe deplin cunoscute. Acest lucru este corect, dar nu complet.

Marile economii ale lumii nu au avut scaderi importante ale PIB in ultimii ani (economia globala a crescut in ansamblul ei) si cu toate acestea multa lume vorbeste de ultimii ani drept “cea mai mare criza economica din ultima suta de ani, la fel de grea sau poate chiar mai grea decat Marea Criza din anii ‘30”. Cum este posibil sa comparam criza actuala cu cea din anii ‘30, cata vreme PIB nominal al SUA in 1933 a scazut la jumatate comparat cu 1929 (produsul intern brut real-corelat cu inflatia- a avut o scadere de 30%) iar acum PIB in SUA a ramas relativ constant intre 2008-2011?

Raspunsul se afla probabil in analiza contraponderii crearii bogatiei- distrugerea- care este in general ignorata de economisti, statisticieni, formatori de opinie samd. La fel cum discutam despre produsul intern brut (PIB) putem discuta si de un indicator al distrugerii de bogatie – distrusul intern brut (DIB).

Marea Criza din anii ‘30 a debutat printr-o d