Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România, în DIFICULTATE dacă zona euro intră în RECESIUNE. Declaraţiile preşedintelui înainte de plecarea la Bruxelles

Publicat in Mediafax, duminică 29 ianuarie 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că România îşi va asigura resursele şi de la Banca Mondială, şi de la Uniunea Europeană, de oriunde, "dacă lucrurile vor derapa în zona euro", ceea ce ar aduce România în dificultate.

Declaraţiile preşedintelui:

- Dacă la Bruxellles voi fi întrebat despre protestele din România le voi spune că sunt proteste fireşti, generate de măsurile luate de Guvern. Românii au plătit costul austerităţii, rămâne ca şi politicieni să plătească acest cost.

- Am stabilit cu premierul că trebuie renegociat preţul la energie şi gaze. Va trebui să încercăm o reprogramare la orizontul 2020 pentru populaţie şi 2015-2017 pentru agenţii economici

- Despre misiunea FMI: România va fi cu toate obiectivele îndeplinite, în linii mari, atât deficitele, deficitul de cont curent, nivelul de arierate, toate sunt sub control, inclusiv licitaţtiile pentru angajarea managerilor privaţi

- În cursul săptămânii trecute am avut întâlniri importante în zona bancară. Pentru public este important următorul mesaj: băncile austriece nu-şi vor diminua capitalul în România în 2012.

- Toţi trebuie să ne asumăm reformele structurale dificile pentru ca Europa să rămână competitivă.

- Nu invit pe români să plece la muncă în străinătate, dar discutăm despre o piaţă globală a forţei de muncă. Poate ar trebui să găsim stimulente fiscale pentru ca marile industrii să nu se delocalizeze către Asia.

- Pentru România e extrem de important ca la nivel politic să se ia decizii pe care ulterior UE să le pună în aplicare

- Alt obiectiv pentru Consiliul European : Convenirea unui plan politic de acţiune pentru stimularea creşterii economice şi ocupării forţei de muncă în special în rândul tinerilor. Dacă zona euro intră în recesiune, aşa cum se prognozează de analişti, în a doua parte a 2012, România va fi în dificultate, creşter

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 42 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

VIDEO Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

Mediafax acum 30 minute
Tragedia s-a întâmplat în nordul Mexicului, în timpul unui miting electoral pentru alegerile prezidenţiale al candidatului partidului de opoziţie dat de partidul Movimiento Ciudadanos, Jorge lvarez Maynez. Cortul electoral s-a prăbuşit, probabil din

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 36 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°