Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producător de mezeluri din Alba: „Suntem mai cunoscuţi în Italia şi Spania decât în Bucureşti“

Publicat in Adevarul, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Producătorul mărcii Mezeluri Domneşti – din Alba Iulia, o companie cu o cifră de afaceri de circa 10 milioane de euro, vizează în primul rând ţările cu comunităţi puternice de români, cum sunt Spania şi Italia.

Compania Agra‘s – producătorul mărcii Mezeluri Domneşti – din Alba Iulia, pare mai mult interesată de distribuţia regională şi export decât de piaţa internă, potrivit revistei „Forbes“. Dan Sărmăşan, unul din acţionarii firmei spune că nici nu ar avea capacitate atât de mare pentru a vinde la nivel naţional. Mai interesantă este în schimb varianta exportului, pentru care politica companiei din Oarda – o localitate situată la câţiva kilometri de Alba Iulia – este chiar agresivă, spune Sanda Stăncel, celălalt acţionar al societăţii.

18% din producţie merge la export

„Sunt vizate în primul rând ţările cu comunităţi puternice de români, cum sunt cele din Spania şi Italia, unde firma este prezentă deja, dar şi piaţa austriacă sau londoneză, în curs de prospectare. Mai în glumă spus, firma este aproape mai cunoscută în afară, unde merge circa 18% din producţie în prezent, decât în Capitală,“spun cei doi acţionari de la Agra‘s. În schimb, se bucură de notorietate la nivel local.

Produsele Agra‘s. sunt poziţionate pe segmentul premium, fiind cele mai scumpe dintre mezelurile aduse din ţară pentru comunităţile de români din Spania şi Italia. „Mulţi ne cunosc drept «ăia cu moşu»“glumeşte Sărmăşan, referindu-se la noul logo al fabricii – un boier din Ţara Românească. L-am ales din Muntenia, pentru că pe la noi nu erau boieri, ci mai mult grofi, spune antreprenorul.

Rebrandingul a avut loc în anul 2007, un an important în istoria companiei, când au mai fost luate alte câteva decizii importante. De exemplu, numele firmei a fost schimbat din Agra International în Agra‘s – „să sune mai englezeşte cumva“, susţine antreprenorul – şi s-a trecut la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum 52 minute
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Bacalaureat 2024 34 de candidați, eliminați pentru fraudă la proba scrisă de Limba și Literatura Română

Ziua Constanta acum o ora
La prima proba scrisă (Limba și literatura română) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2024), desfășurată astăzi, 1 iulie, s-a înregistrat o rată de participare de 98,3%: 123.583 de candidați prezenți dintr-un total

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 2 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Grecul Remos vine în România și cântă cu 100 de instrumentiști pe malul mării

Cancan acum 2 ore
Cel mai in voga artist grec, Antonis Remos va avea un concert inedit in Romania, in cadrul festivalului Fusion Music Fest care ca avea loc intre 16-18 august pe plaja Reyna din Constanta. Cantaretul grec care are zeci de milioane de fani in toata lu

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoșani a demisionat din funcţie, la trei luni de la numire

G4Media acum 2 ore
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, economistul Corneliu Mihai, a demisionat, luni, din funcţie, la trei luni după numirea sa. El a declarat, pentru Agerpres, că decizia a fost luată pe fondul unor probleme de sănătate pe ca

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vaticanul interzice tatuajele şi piercingurile la vedere pentru angajaţii Bazilicii Sfântul Petru

G4Media acum o ora
Vaticanul le-a interzis angajaţilor de la Bazilica Sfântul Petru să aibă tatuaje vizibile sau piercinguri corporale cu scopul de a conserva „decorul”, informează Reuters, preluată de Agerpres. Noua regulă, publicată weekendul trecut, se aplică celor

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Kasparov: Putin este fericit să intervină oriunde poate, pentru a tulbura apele, dar România nu este un teritoriu în care el poate face un progres real. Moldova este însă cu siguranţă una dintre ţinte

News.ro acum 2 ore
Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai acerbi critici „în viaţă” ai lui Vladimir Putin, crede că România nu este atât de vulnerabilă la încercările liderului rus de a interfera în situaţia politică,

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

31°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°