Liderul PNL Crin Antonescu a vorbit, la Realitatea TV, despre strategia care se conturează în USL: grevă palamentară accentuată. "O retragere din Parlament cu renunţarea la indemnizaţie, dar nu şi la calitatea oficială de parlamentar, pentru a o activa la nevoie", explică Antonescu. Liberalul spune că demisia din Legislativ ar fi fost eficientă doar dacă sindicatele s-ar fi raliat, organizând proteste, ceea ce era "greu de anticipat".
"Noi putem să facem un gest pe care îl vom şi face, vom vedea sub ce formă mâine (n.r. luni), cel privitor la retragerea din Parlament. Mâine se va lua decizia şi este o decizie care se va discuta cu parlamentarii fiecărui partid separat, după aceea, împreună, vom lua o decizie. (...) Să-i spunem o grevă accentuată, practic o retragere din Parlament, cu renunţarea, ăsta-i un detaliu uşor jenant, dar contează, cu renunţarea şi la indemnizaţia de parlamentar, şi la celelalte beneficii", a spus co-preşedintele USL.
Liberalul explică avantajele unei renunţări parţiale la calitatea de parlamentar: "situaţia e destul de schimbătoare. Poate veni un moment în care avem nevoie de o majoritate în Parlament şi să nu o avem pentru că am demisionat".
"Plecarea totală din Parlament ar avea efect imediat dacă ar fi urmată de reacţii consonante la nivelul societăţii, de tipul grevă generală, manifestări ample de protest, cu 50.000 oameni, nu cu 500. Este, din datele pe care le avem, greu de anticipat o reacţie sindicală (...) Lumea e nemulţumită, dar protestul presupune structuri capabile să le organizeze. Mişcarea sindicală din România este într-o criză accentuată, pe multiple planuri", consideră Antonescu. Liderul PNL Crin Antonescu a vorbit, la Realitatea TV, despre strategia care se conturează în USL: grevă palamentară accentuată. "O retragere din Parlament cu renunţarea la indemnizaţie, dar nu şi la calitatea oficială