Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) a transmis o scrisoare Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), în care solicitau să nu fie introdus Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), pentru că acesta ar aduce o serie de deservicii industriei.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, hotelurile şi pensiunile vor fi obligate să se înscrie într-un sistem de evidenţă a turiştilor prin care se va putea afla în orice moment cine şi unde este cazat, în caz contrar urmând să fie amendate cu o sumă de până la 20.000 de lei.
Sistemul electronic de evidenţă a turiştilor (SIET) va transmite informaţii confidenţiale fără acordul celor care se cazează în hoteluri, ceea ce va duce la scăderea gradelor de ocuparesunt de părere hotelierii.
Potrivit MDRT, sistemul va ajuta atât la acumularea de date statistice, cât şi la combaterea evaziunii fiscale. În plus, prin corelarea informaţiilor furnizate de SIET, persoanele care au săvârşit infracţiuni şi sunt urmărite naţional sau internaţional vor putea fi reperate mai uşor.
Proprietarii sau administratorii structurilor de primire turistice vor fi obligaţi ca în termen de 90 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului normativ să înscrie unitatea de cazare în SIET.
"Transmiterea acestor date altor entităţi, fie ele definite prin HG, trebuie să presupună o explicaţie a motivului pentru care se transmit şi o garanţie asupra confidenţialităţii tratamentului lor, chestiune pe care acest proiect de act normativ nu o asigură, iar noi nu ni-l asumăm. Transmiterea acestor date, care nu au niciun caracter statistic, ne va conduce la pierderea de venituri şi ne va îngreuna activitatea" se arată în scrisoarea trimisă MDRT şi semnată de către Radu Enache, preşedintele FIHR, transmite Mediafax.
Potrivit hotelierilor, numărul persoanelor care se vor caza în unităţi