Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii de la MetLife au cumparat afacerile Aviva din România

Publicat in Romania Libera, luni 30 ianuarie 2012 ·

Aviva a vândut către asigurătorul american MetLife operaţiunile din România (Aviva Asigurări de Viaţă şi Aviva Pensii Private), Cehia şi Ungaria, ca parte a strategiei de concentrare a activităţilor pe pieţele unde grupul britanic are o poziţie dominantă.

"Am convenit vânzarea operaţiunilor noastre din Cehia, Ungaria şi România către MetLife. Este încă un pas către angajamentul nostru de a ne concentra pe pieţele prioritare", a declarat preşedintele Aviva Group, Andrew Moss, într-un comunicat Aviva remis Mediafax de subsidiara din România.

Tranzacţia va fi avizată de către autorităţile competente din fiecare ţară şi va fi finalizată în cursul anului 2012, estimează compania britanică. "Capitalurile proprii ale celor trei operaţiuni la 30 iunie 2011 aveau o valoare de aproximativ 57 milioane de euro", se menţionează în comunicat.

Aviva nu a comunicat valoarea tranzacţiei.

Directorul general al Aviva Asigurări de Viaţă, Mihai Popescu, a declarat că tranzacţia va duce la formarea unei instituţii financiare mai performante, care poate schimba clasamentul industrei de asigurări de viaţă şi a administrării fondurilor de pensii.

MetLife va prelua operaţiunile Aviva Asigurări de Viaţă şi Aviva Pensii Private prin Alico Asigurări România, pe care o deţine.

"MetLife intenţionează să investească pentru a creşte în pieţe cu potenţial ridicat", a declarat Michel Khalaf, preşedintele MetLife pentru Regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), într-un comunicat al companiei.

Alico are în România circa un milion de clienţi, iar după finalizarea tranzacţiei companiile locale Alico Asigurări şi Alico Pensii vor asigura servicii pentru mai mult de 1,5 milioane de persoane.

Cu vânzări globale de 47,1 miliarde de euro în 2010, Aviva este al şaselea asigurător la nivel internaţional, deservind 44,5 milioane de clienţi în Europa,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 40 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Rusia revendică capturarea a două localităţi din regiunile Doneţk şi Harkov. Ucraina susţine că a respins un atac inamic în direcţia Lipţi

News.ro acum o ora
Armata rusă a "eliberat" satul Netailove, în regiunea Doneţk, din est, precum şi localitatea Ivanivka, din regiunea Harkov, aflată mai la nord, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de TASS. În schimb, Statul Major al armatei

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 58 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 39 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Tomac: Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Nu e nicio decizie politică revoluţionară. România, obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime până la 15 noiembrie 2024

News.ro acum o ora
Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, afirmă că ”pesediştii roşii şi galbeni” se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim, însă adevărul este că România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°