La 15 zile după ce Mutu a ajuns o sută de goluri în Serie A, a venit rândul altor stranieri să impresioneze! Daniel Niculae înscrie pe bandă rulantă în Franţa, iar în Germania, "dubla" lui Ciprian Marica (foto) din meciul cu Köln (4-1) a urcat-o pe Schalke pe locul 1 în Bundesliga.
Niculae a impresionat la Nancy în primul său meci pe 2012, disputat chiar împotriva echipei care-l lansa în fotbalul francez în urmă cu cinci ani! El a înscris sâmbătă o "dublă" în poarta lui Auxerre (3-1) şi a ajuns la cinci goluri marcate în ultimele nouă etape. Niculae a fost decisiv şi cu Nice (1-0), Brest (2-1) şi Ajaccio (2-2), aducând, practic de unul, singur 10 puncte alb-roşilor, dar Nancy este la doar patru puncte de ultimul loc.
PRIMA TITULARIZARE, PRIMELE GOLURI
Titularizat în premieră în campionat, Marica i-a mulţumit lui Huub Stevens printr-o "dublă" care a întors soarta partidei cu FC Koln (4-1). "Samuraiul" şi-a câştigat locul în echipă după stagiul de pregătire pe care "minerii" l-au efecutat în Qatar, unde atacantul român a şi reuşit un gol. Sâmbătă, Marica a profitat de accidentarea lui Raul pentru a intra în primul 11, iar primele sale reuşite stagionale (după 119 minute jucate la Schalke) au urcat echipa pe primul loc în clasament, la egalitate de puncte cu Bayern Munchen şi Borussia Dortmund (40).
"Daniel Niculae a făcut să tacă fluierăturile izbucnite la intrarea lui pe teren, marcând o dublă la revenirea sa triumfală pe Abbe-
Deschamps", L'Equipe
"Românul Marica o face pe Schalke să viseze la primul titlu după 54 de ani", Zeit Online

N