Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adjunctul către şeful judeţului Iaşi: „Dumneavoastră, domnule preşedinte, aveţi probleme cu disfuncţii sexuale“

Publicat in Adevarul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Limbajul între aleşii Consiliului Judeţean a atins astăzi un nou nivel de obrăznicie. Vicepreşedintele Constantin Adăscăliţei l-a acuzat în mijlocul şedinţei pe şeful instituţiei de disfuncţii sexuale şi de faptul că ar fi „stereotipul consumatorului perfect de videochat“.

Constantin Adăscăliţei i-a transmis preşedintelui CJ, printr-o scrisoare deschisă, mai multe acuzaţii ca urmare a patru ani de mandat în fruntea instituţiei. După ce-a blamat vanitatea, persecuţiile, corupţia şi abuzurile de putere, vicepreşedintele a trecut la acuzaţii de altă tentă.

„Persecuţii politice, abuzurile de putere sunt urmare probabil a frustrărilor pe care le regăsim în tabletele cu tentă sexuală scrise de dumneavostră. De altfel, dacă mă gândesc la ultima de acest gen publicată pe 28 ianuarie, sunteţi stereotipul consumatorului de videochat", i-a transmis vicepreşedintele Adăscăliţei.

„Alienaţii“, „tâmpiţii“ şi „dobitocii“ din Consiliul Judeţean Iaşi. Află ce gogomănii debitează aleşii în şedinţe

Acesta a făcut referire la tableta preşedintelui Constantin Simirad publicat într-un ziar local în care relatează modul în care un sătean, Sandu Agheniţei, acceptă ca fiica sa Ionela, „frumoasă rău de tot“ să facă videochat. Simirad povesteşte: „La cei 18 ani ai săi era ca turnată, nu alta. Corpul nu avea nici un cusur, fata se încadra într-o simetrie senzuală, aproape obraznicaă şi părul său era ca un poem foarte reuşit.(..) Păsărele ieşeau adesea din guriţa aceea superbă, cu buze grăsuţe, aşezată armonios pe făţuca ei minunată, cu gropiţe frumos zidite de Atotputernic. (..) Sandu se pune pe pândă şi, auleu, vede ceva de necrezut. Fata se dezbrăca şi se foia în fel şi chip. Singură, dom'le!“.

UPDATE Scandal cu spioni la Consiliul Judeţean Iaşi. DNA revendică microfoanele din perete (FOTO şi VIDEO)

Şi în mijlocul şedinţei de plen de astăzi, Adăscăliţei a rel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum o ora
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°