Germania dorește numirea unui comisar al Uniunii Europene cu drept de veto asupra politicilor bugetare ale Greciei și forțarea guvernului de la Atena de a rezolva problema plății datoriilor înainte de orice altă cheltuială bugetară.
Nu este de mirare că această cerere a provocat strigăte de indignare la Atena și reacții de „la ce altceva se așteptau?” din partea oficialilor de la Berlin, scrie Alan Beattie într-un editorial publicat în „Financial Times”.
Interpretarea acestei măsuri ca reprezintând fie exasperarea unui tutore care, în sfârșit, a decis să-și pedepsească pupilul delicvent sau o încălcare de neconceput a suveranității naționale, depinde nu doar de felul în care viitorul zonei euro este imaginat, dar și de opinia decidenților asupra cauzelor care au adus zona euro în situația de acum.
Perspectiva centrului
Privită dintr-un punct de vedere, cererea Germaniei pare perfect rezonabilă, consideră Beattie: O țară care a dat dovadă, în repetate rânduri, de o cronică incapacitate de a-și gestiona finanțele publice a fost primită, în mod generos dar nechibzuit, în cadrul unei uniuni monetare centrate în jurul unei națiuni extrem de disciplinată în ceea ce privește politicile fiscale și monetare.
Când consecințele s-au făcut simțite, țara în cauză a încercat, prin jumătăți de măsură, să redreseze efectele politicilor de gestionare incorectă a resurselor economice și fiscale, ajutată fiind, de împrumuturi generoase la dobânzi cu mult sub nivelul piețelor financiare. După ce acest efort, în mod previzibil, a eșuat, din cauza disfuncționalității vieții politice, guvernele creditoare au insistat crearea unui cadru de uniune fiscală, măsură care ar fi trebuit să fie implementată cu zece ani înainte, consideră analistul „Financial Times”.
Perspectiva periferiei
Privită din celălalt punct de vedere, cererea este strigătoare