Peste 60.000 de locuitori din municipiul Râmnicu Vâlcea au rămas fără căldură şi apă caldă din cauza unei avarii produse, marţi, la conducta magistrală de termoficare a oraşului, pe un tronson situat în apropierea combinatului Oltchim, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, peste 28.000 de apartamente din municipiu sunt afectate de sistarea căldurii şi a apei calde, iar angajaţii CET Govora lucrează pentru remedierea defecţiunii, estimându-se că după ora 17.00 va reîncepe realimentarea pe conducta magistrală.
"Este o avarie la circuitul principal, respectiv la conducta magistrală de termoficare. Eu spun că nu sunt probleme deosebite în condiţiile în care caloriferele în cele peste 28.000 de apartamente, unde locuiesc aproximativ 60.000 de oameni, sunt calde încă, iar până vom reuşi să remediem defecţiunea nu vor fi probleme ca oamenii să îngheţe în case. Estimez că în jurul orei 17.00 se va finaliza remedierea defecţiunii, se va începe repomparea, iar începând cu ora 18.00 va fi reluată furnizarea apei calde şi a căldurii în locuinţele respective", a declarat primarul Romeo Rădulescu.
Potrivit acestuia, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea nu este afectat, unitatea având o conductă separată de alimentare cu apă caldă şi căldură de la CET Govora, la care nu sunt probleme.
La rândul lor, reprezentanţii societăţii de termoficare din Râmnicu Vâlcea susţin că populaţia nu va îngheţa în case pentru că întreruperea furnizării de agent termic va fi pe o perioadă mai mică de 8-10 ore.
"Doar dacă întreruperea ar depăşi 8 sau 10 ore ar fi probleme ca oamenii să îngheţe în case. Nu se va întâmpla aşa, se lucrează la ora aceasta, iar instalaţia a fost golită pe tronsonul afectat. Nu sunt probleme, ţevile şi calorifere sunt calde, iar în această per