Grecia va avea dificultăți în a-și atinge ținta de vânzări de active, chiar și până la termenul amânat din 2017, a declarat consilierul pentru privatizare al țării. Acesta a subliniat, totodată, problemele pe care statul grec le va întâmpina în a redeveni solvabil pe fondul unei recesiuni economice pe plan domestic și european.
Ca parte a planului de asistență financiară, Grecia a promis să vândă proprietăți și alte active în valoare de 50 de miliarde de euro până în 2015, termen ulterior renegociat la 2017, conform publicației financiare „Financial Times”.
Chiar și noul termen pare „dificil de respectat”, conform lui Max Ziff, consilier pe probleme suverane la Houlihan Lokey, banca de reconstrucție care sfătuiește Fondul Republicii Elene de Dezvoltare a Activelor (HRADF).
„În jur de jumătate din active sunt proprietăți, și pe acestea nu le poți arunca pe piață fără a le reduce valoarea”, a declarat Ziff pentru „Financial Times”.
Reprezentanții câtorva mari fonduri private de capital au vizitat Atena pentru a examina oferta de vânzare. Trei fonduri au cumpărat, deja, Wind Hellas, compania de telecomunicații, dar, pe lângă aceasta, singura vânzare mai semnificativă a fost vânzarea unui pachet de 10% în Hellenic Telecom către Deutsche Telekom pentru 390 de milioane de euro. În total, anul trecut, HRADF a reușit să vândă active în valoare de doar 1,5 miliarde de euro.
„Frica de re-drahmatizare”
În viitorul apropiat, este improbabil ca investitorii să facă achiziții semnificative datorită pericolului de intrare în incapacitate de plată a statului Grec și de ieșire a acestuia din zona euro, care ar avea drept consecință redenominarea investițiilor într-o nouă, mult mai slabă monedă.
Ziff speră că interesul fondurilor de investiții va crește odată ce negocierile cu privire la restructurarea datoriei Gr