De cele mai multe ori, judecăm cu inima şi cu prejudecăţile. Dar dacă punem mâna pe creion şi socotim de-adevăratelea?

Istoria modernă a Angliei cunoaşte un moment la care lumea se referă cu emoţie şi recunoştinţă, bătălia aeriană a anului 1940, când piloţii englezi şi micuţele lor avioane au respins Luftwaffe. Vorbind despre aviatorii R.A.F., Churchill avea să spună: „Niciodată atât de mulţi n-au fost atât de datori atâtor de puţini". Bătălia Angliei n-a fost câştigată de aviaţie, dar, fără ea, regatul n-ar fi supravieţuit maşinii de război germane. În alt timp, în alte împrejurări tragice, muncitorii intraţi în măruntaiele centralei atomice de la Fukushima au salvat onoarea Japoniei. Sunt momente în care majoritatea nu este operantă. Se mişcă greoi, are inerţie, trebuie organizată, dădăcită, aşteptată. Din fericire, momentele în care totul depinde de voinţa, priceperea şi eroismul celor foarte puţini sunt extrem de rare.

Respectând proporţiile, ultimele zile mi-au adus aminte de întâmplările de mai sus. Demonstraţiile din oraşele României au acuzat nu numai ce spuneam data trecută, slăbiciunea cronică a regimului actual, dar au relevat importanţa oricărei acţiuni împotriva puterii care încalcă jocul democratic. Părerile au fost împărţite.

Protestatarii au fost trecuţi prin toată gama de epitete, de la frumoşi nebuni ai micilor oraşe, la (mai celebrele) pegră, viermi, huligani... E un drept democratic să ai orice părere. Dacă eşti afiliat unui partid, simţi enorm şi vezi monstruos, în spiritul tezelor de partid. Subliniez şi că, în toată ţara au ieşit de vreo trei, patru ori mai puţini oameni decât în Piaţa Universităţii din '90, deşi nemulţumirea populară de acum e direct proporţională cu încrederea populară de atunci. Să tragem linie şi să socotim băbeşte. Rezultatul e uimitor. Iată ce a izbutit o mână de oameni.

Raed Arafat a fost rechemat