O femeie afgană a fost arestată pentru că l-a ajutat pe fiul său să-şi stranguleze soţia, pe motiv că tânăra născuse o a treia fetiţă. În Afganistan, familiile preferă să aibă băieţi în loc fete, care sunt privite drept o povară, scrie Daily Mail.
Wali Hazrata ar fi legat-o de picioare pe nora ei Stori, în vârstă de 22 de ani, în timp ce soţul tinerei, insurgentul Sher Mohammad, a strangulat-o. Fetiţa nou născută în vârstă de două luni nu a fost rănită în timpul incidentului care a avut loc în satul Mahfalay, din districtul Khanabad aflat în provincia de nord-est, Kuduz. Crima a avut loc în timpul zilei de sâmbătă.
Unele surse media spun că cea de-a doua fiică a lui Wali Hazrata ar fi cea care l-a instigat pe fratele său la crimă, însă un oficial al poliţiei a declarat: "Tânăraa născut o a treia fetiţă acum două luni, iar soţul şi mama acestuia au strangulat-o pentru că cel de-al treilea copil al femeii a fost tot o fată", spune şeful poliţiei din Khanabad, Sufi Habib.
Soţul femeii omorâte a fugit, iar mama sa a rămas în arestul poliţiei. Se pare că Sher Mohammad este un insurgent. Soţia lui, Stori, ar fi încercat de nenumărate ori să-şi convingă soţul să renunţe la lupta şi să nu se mai asocieze cu fundamentaliştii.
"Trăia într-un iad, nu într-o casă. L-a rugat pe soţul ei să stea acasă şi să nu mai plece cu bătăuşii aceia", relatează un vecin. Poliţia crede că tânăra a fost omorâtă fiindcă în loc să nască un băiat, cum îşi dorea familia soţului, ea a născut o a treia fată.
Grupurile de activişti pentru drepturile omului au atras atenţia asupra incidentului. "Este o crimă teribilă comisă împotriva unei femei nevinovate", spune Nadira Gya, directoarea uni organizaţii pentru drepturile femeilor.
Lideri religioşi ai locului, dar şi lideri tribali au condamnat omorul, la rândul lor, spunând că este un act comis din ignoranţă şi declarâ