Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratatul european care limitează excesele bugetare a fost adoptat de 25 de state UE. România este printre ele. Vezi declaraţiile lui Traian Băsescu despre noul acord

Publicat in Romania Libera, marți 31 ianuarie 2012 ·

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Douăzeci şi cinci de ţări vor semna tratatul bugetar", a declarat Herman Van Rompuy pe contul său de Twitter.

Printre ţările semnatare se află şi România. Marea Britanie şi Cehia au refuzat să semneze documentul.

Tratatul de consolidare a disciplinei fiscale limitează deficitul bugetar structural la 0.5 la sută din PIB, iar pe cel ciclic (anual) la 3% din PIB şi gradul de îndatorare al unui stat la 60% din PIB. Statele care depăşesc aceste ţinte riscă să fie sancţionate.

Băsescu: Ţările non-euro participă la unele dintre întrunirile Zonei, este un compromis acceptabil

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după lucrările informale ale Consiliului European, că s-a stabilit ca statele non-euro să participe la reuniunile oficiale ale zonei euro ori de câte ori se discută despre piaţa unică, competitivitate sau modificările de strategie ale Zonei Euro.

Şeful statului a spus că obiectivul părţii române la acest summit a fost să obţină o participare cât mai consistentă la reuniunile Zonei euro.

"S-a stabilit un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere. Statele non-euro participă la întrunirile Zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, competitivitate sau modificarea strategiei Zonei euro", a spus preşedintele.

El a adăugat că s-a stabilit că Zona euro va avea minimum două întruniri pe an, la cel puţin una dintre acestea urmând să participe şi statele non-euro.

Preşedintele Traian Băsescu declara, duminică, înainte de plecarea la Bruxelles, că unul dintre obiectivele pe care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°