După întâlniri peste întâlniri la nivel înalt, politicienii de la Bruxelles au decis într-un final să treacă la “acţiune”. Să întreacă în zel şi în determinare viteza de reacţie a pieţelor care, în opinia multora, au ajuns “să domine” supărător decizia politică. Soluţia la criza datoriilor din Uniunea Economică şi Monetară este un Tratat privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în UEM. Interesant este că la nivelul anului 2011 doar Estonia, Luxemburg şi Finlanda sunt singurele ţări care îndeplinesc cele menţionate în Tratat.

Pe scurt, prevederile acestui tratat vor viza următoarele aspecte importante: Statele membre să menţină bugete echilibrate şi să nu depăşească un deficit structural de 0,5 la sută din PIB. Fiecare stat va avea obligaţia de a institui un mecanism de corecţie care se va declanşa automat în cazul unor derapaje de la acest obiectiv. Statele care vor depăşi limita de 3 la sută din PIB a deficitelor publice anuale vor fi expuse unor sancţiuni cvasi-automate (se discută despre o penalizare de 0,1% din PIB). Datoria publică va fi limitată la 60% din PIB. Statele semnatare, dar din afara zonei euro, vor participa la discuţiile din cadrul summit-urilor Euro care au ca subiect competitivitatea părţilor contractante, modificarea arhitecturii globale a zonei euro şi a regulilor fundamentale care se vor aplica şi, când e necesar şi de cel puţin o dată pe an, la discuţiile privind chestiuni specifice de implementare a Tratatului de stabilitate, coordonare si guvernare a Uniunii Economice si Monetare.

Argumentele pentru semnarea acestui Tratat sunt următoarele: Acest Tratat pare că pune ordine în fantezia multor guverne cu apucături populiste şi socialiste de a mai cheltui sume importante de bani peste ceea ce încasează din impozite şi taxe; Tratatul limitează consumul de resurse pe credit şi finanţarea nelimitată a deficitelor; Tratatul p