Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Musceleanu, profesor de istorie: „Este important să nu trişezi în relaţia cu elevii“

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

A intrat în învăţământ în urmă cu 33 de ani, după absolvirea Facultăţii de Istorie-Filosofie la Universitatea Bucureşti. Faptul că se numără printre profesorii cu care Craiova se mândreşte îl pune pe seama elevilor care au înţeles în timp că severitatea unui dascăl este un atu nu o problemă.

Născut în comuna Corbu, din judeţul Buzău, a ajuns în anii de şcoală liceală la Ploieşti, la „Alexandru Ioan Cuza“. După finalizarea cursurilor universitare în capitală, în 1979, a decis împreună cu soţia, tot profesor, să se îndrepte spre un oraş care să fie centru universitar şi aşa a ajuns prin repartiţie guvernamentală la Craiova. Prima întâlnire cu ipostaza de dascăl a bifat-o la Şcoala 16, pentru ca apoi, timp de opt ani să fie parte din colectivul Liceului din Filiaşi. Este locul de care s-a ataşat puternic şi la care nu a renunţat uşor.

„Mi-a plăcut extrem de mult la Filiaşi. Am avut elevi extraordinari, care acum sunt judecători, avocaţi, unii dintre cei mai apreciaţi profesori de istorie din ţară, cadre universitare cu o activitate demnă de luat în seamă. Primul elev la Olimpiada Naţională a fost din Filiaşi, Nicolae Balaci“, povesteşte profesorul Ion Musceleanu, în prezent la catedra de istorie a Grupului Şcolar „Matei Basarab“ din Craiova.

Viaţa profesională l-a adus şi în Şcoala 32, la Colegiul Naţional „Carol I“, la Şcoala 12, iar din 2004 la „Matei Basarab“. N-a avut o problemă cu acomodarea, ştiind că nu are cum să nu se înţeleagă cu oamenii. Povestea în colegiu s-a scris la început cu dezamăgire, după cum mărturiseşte, şi cu note de doi şi patru.

„Eram învăţat cu elevi care munceau mult. Şi-au revenit repede după notele mici şi pot să spun că ultima serie de la «Carol I» a fost excepţională. Important era să nu trişezi în relaţia cu elevii, riscai să pleci cu obrazul roşu. Niciodată nu le-am cerut ce eu nu am dat. Am forţat limitele,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 32 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 24 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 3 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Kabosu, câinele din celebra memă „Doge” și simbolul criptomonedei Dogecoin a murit. Anunțul a fost făcut de stăpâna patrupedului

Cancan acum 34 minute
Kabosu, un câine din rasa Shiba Inu, cunoscut pentru fotografia sa virală care a devenit simbolul criptomonedei Dogecoin, a murit vineri în Japonia, conform anunțului făcut de proprietara sa. Sato locuiește în prefectura Chiba, situată în periferia

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°